Ziua Logo
  Nr. 2724 de luni, 2 iunie 2003 
 Cauta:  
  Detalii »
Literara
Interviu
Lucia VERONA
-- "In aceste conditii, mantuirea se amana"
Iolanda Malamen: Draga Lucia Verona, cineva ma intreba nu de mult de ce sunt mai multe poete decat prozatoare. Nu am facut niciodata o statistica de acest fel si habar nu am de ce ar exista aceasta disproportie, intru slava poeziei... Ai putea (ca prozatoare) sa dai totusi o explicatie?
Lucia Verona: Draga Iolanda, cred ca nu mi-am pus niciodata problema asta. Sau nu asa. In general, sunt mai multi poeti decat prozatori, fara deosebire de sex, cel putin la noi. Poate asta ar fi intrebarea sau ar fi alta intrebare: Oare in Romania harul poeziei este dat mai multora decat talentul prin proza? Proza e munca grea... dar pentru mine, este cel mai minunat lucru din lume. Tu, care scrii si una si alta, ce zici? Revenind la intrebarea initiala, trebuie sa remarc ca printre dramaturgi sunt inca si mai putine femei. Un raspuns facil si sexist ar fi ca rigoarea constructiei epice sau dramatice este mai degraba caracteristica barbatilor. Te multumeste acest raspuns? Pe mine nu. Mai ales daca ma gandesc ca in alte tari exista multe prozatoare celebre si, in Anglia de pilda, unele din ele s-au impus chiar in genul care presupune o deosebita rigoare si constructie romanul politist.
I.M.: Esti o scriitoare care a parcurs un traseu, de cateva decenii, original. Ai debutat cu traduceri si teatru, apoi dupa ani de zile ai publicat trei carti una dupa alta: Don Juan (proza), Hotel Europa (teatru, carte distinsa cu Premiul Asociatiei Scriitorilor 2000) si Labirint obligatoriu, aparut anul trecut la editura Albatros. Formatia ta muzicala (ai absolvit Conservatorul) te-a ajutat in definirea ta ca scriitor?
L.V.: Da, poate. Asa cum m-au ajutat si lecturile, calatoriile, oamenii pe care i-am cunoscut, intamplarile bune sau rele prin care am trecut, iubirea, suferinta... Ca si faptul ca am impartit 18 ani din viata cu un scriitor si un om minunat, H. Salem. Cred ca un scriitor nu se defineste obligatoriu prin studiile pe care le-a facut (altminteri toti filologii ar trebui sa fie scriitori, iar cei care au urmat alte facultati sau nu au deloc studii sa nu indrazneasca sa scrie nici macar o schita sau o strofa), ci prin ceea ce spune opera lui si mai ales prin felul cum o spune. Dar ai si tu dreptate, intr-un fel, pentru ca atunci cand am scris primul meu roman, Geranos (nu l-am terminat si nu-l voi publica niciodata, dar am folosit cateva fragmente in cartile ulterioare), am avut ambitia sa-l construiesc pe baza unor forme muzicale. Trebuia sa aiba structura unei simfonii clasice, cu partea I in forma de sonata, partea a treia rondo etc. Am incercat chiar sa respect structura tonala, cu tema I intr-o tonalitate, nu mai tin minte exact care era, iar tema a doua dominanta, ca in forma de sonata. Pe vremea aceea sigur ca ideea asta mi se parea geniala. Azi nu mai am aceeasi convingere. In schimb, personajul recurent din cartile mele, Don Juan, este, cum spunea si Kierkegaard, "o idee absolut muzicala". Dar am alte personaje, alte obsesii fara legatura cu muzica, am scris despre pictori, despre o extraterestra, am personaje medici anestezisti, sefi de stat, contabili, vedete de televiziune...
I.M.: Stiu ca esti o impatimita a cartilor pentru copii, carti de care avem nevoie atat noi adultii, cat si cei pe care-i educam. Din pacate cartile de acest gen sunt rare la noi si sufera de o boala incurabila artificialitate. Eu cred ca, daca autorii importanti ar scrie si carti pentru copii (exemple sunt multe Arghezi, Cezar Petrescu etc.), ar iesi lucruri admirabile.
L.V.: Ei, nu chiar impatimita. Desi, recunosc, pe mica lista a cartilor mele preferate se afla la loc de cinste Alice in tara minunilor a lui Lewis Carroll si cartile lui Jonathan Swift desigur, putem discuta indelung daca acestea sunt sau nu carti pentru copii. Dar Micul print? Dar Hainele noi ale imparatului a lui Andersen? De fapt, cred ca aici e problema. O carte buna pentru copii va fi citita cu placere si de adulti, care vor descoperi si alte sensuri. Pe de alta parte, a gasi un limbaj comun cu copiii nu este la indemana oricui, de asta privesc cu oarecare rezerva ideea ca autorii importanti ar putea scrie admirabil pentru copii. Unii da, altii nu. Lui Cartarescu i-a reusit. Dar crezi ca Angela Marinescu ar putea scrie pentru copii? Sunt convinsa ca nu. Daca, insa, mi-ai pus intrebarea pentru ca stii ca am publicat recent Craciunita (o poveste care, spre bucuria mea, place si copiilor si oamenilor mari), trebuie sa marturisesc ca am foarte putina experienta in domeniu. N-am mai scris pentru copii din 1974, de la debut. Am publicat atunci o povestire, mi-o amintesc foarte vag, presupun ca facea parte din categoria celor "artificiale", cum le zici tu. Iar acum, Craciunita a fost o intamplare si nu stiu in ce masura repetabila. Dar pentru ca m-ai provocat, trebuie sa mai spun ca in acest moment nu artificialitatea mi se pare cel mai grav defect. Apar multe carti pentru copii, in general traduceri, populate de monstri si de violenta, care pot provoca traume grave copiilor. Dar nimeni nu pune "buline" de avertizare la aceste carti, nici la filmele de desene animate. Si ne mai miram cand aflam ca un copil si-a injunghiat sora sau altul s-a aruncat de la etaj. De fapt, nu violenta in sine este de vina (violenta exista si in basmele populare romanesti, exista si la fratii Grimm si la Walt Disney...), ci lipsa unor repere morale si estetice. Asta trebuie sa faca oricine se apuca sa scrie pentru copii: sa-i ajute sa inteleaga binele si raul, frumosul si uratul.
I.M.: In viziunea ta, care ar fi motivele ce fac din piata de carte romaneasca, o piata in care abia licareste speranta intr-un viitor comercial?
L.V.: Eu sper nu intr-un viitor comercial, ci intr-un viitor al valorii, al recunoasterii valorii, ca sa nu spun un viitor luminos. Cat despre piata de carte romaneasca, ea va creste si se va dezvolta pe masura dezvoltarii societatii. Cand oamenii n-au bani sa plateasca intretinerea la bloc, este greu sa le ceri sa cumpere carti. Iar dintre cei care au bani, putini doresc sa cumpere literatura romana. Unii se multumesc cu SAS-uri sau cu Sandra Brown, altii comanda un metru sau doi de Enciclopaedia Britannica, altii nu mai citesc decat extrase de cont. Iar aceia care se incapataneaza totusi sa vrea sa citeasca opere ale unor scriitori romani contemporani si ar avea si ceva bani sa le cumpere, nu le gasesc. Pentru ca difuzarea este dincolo de orice suprarealism. O carte aparuta la Bucuresti greu ajunge la Cluj sau la Iasi sau la Satu Mare si aproape deloc in orasele mai mici sau la tara. Cu putine exceptii (Humanitas, Polirom si inca vreo doua-trei), editurile, care traiesc din pacate prea mult din subventii si sponsorizari si prea putin din vanzarea cartilor, nu se omoara sa difuzeze cartile pe care le publica. Librarii, la randul lor, au rezerve cand e vorba de carti ale autorilor romani contemporani, pentru ca, se tem ei, nu se prea vand. Asa ca in acest moment piata romaneasca de carte este falsa, pentru ca nu reflecta corect nici oferta, nici cererea de carte. Si dar asta o stim prea bine nu reflecta nici starea literaturii romane. Dar eu sunt optimista.
I.M.: Sa ne intoarcem la literatura pe care o scrii. Cartile viitoare vor avea acelasi sarcasm, aceeasi obsesie a perfectiunii-imperfecte?
L.V.: Frumos spus, "obsesia perfectiunii imperfecte"!
Ai observat tu asta in cartile mele? S-ar putea sa ai dreptate, desi nu m-am gandit niciodata...
Cum vor fi cartile viitoare? Nu stiu, inca nu stiu. Presupun ca, macar partial, limbajul se va pastra. N-am spus eu, in romanul Labirint obligatoriu, parafrazandu-l pe Malraux, ca "Secolul 20 va avea umor sau nu va mai fi deloc"?! Sincer vorbind, habar nu am cum va fi secolul 30, dar pot sa spun cu certitudine ca acum, in secolul 21, ne trebuie mult umor ca sa nu dam in fandaxie, ipohondrie si alte rele.
I.M.: Ai calatorit in acesti ani foarte mult in Occident. Cum vezi acum, la inceput de mileniu trei, cu ochii scriitorului, imensa productie, fara precedent, de carte?
L.V.: Nu stiu daca putem vorbi chiar de inflatie. Apar intr-adevar foarte multe carti, dar se si vand foarte multe. Oricum, imensa productie de carte mi se pare mai degraba un semn incurajator. In conditiile de azi, cu diversi profeti care anunta sfarsitul lumii lui Gutenberg si se jura numai pe Internet, faptul ca se scriu, se publica si se cumpara atat de multe carti nu poate decat sa ma bucure. Altceva ma ingrijoreaza un fenomen care nu se manifesta inca la noi, dar ma tem ca nu va intarzia prea mult. Am remarcat la Paris, la Salon du Livre 2002, ca au ramas foarte putine edituri independente. Majoritatea au fost cumparate de mari grupuri ca Lagardère-Hachette sau Vivendi. Intre timp am inteles ca trustul Vivendi, aflat in mari dificultati financiare, a trebuit sa renunte la sectiunea sa editoriala si a vandut editurile, prin intermediul unei banci, grupului Lagardère, care este nr. 1 mondial. Adica dispare editura de tip patriarhal, infiintata din dragoste de carte, pastrata din tata-n fiu, si in locul ei apare concernul de carte, care se vinde si se cumpara ca orice alta intreprindere, are actiuni la bursa... Chiar libertatea de expresie este pusa in cauza, pentru ca un mare trust editorial va lucra pe criterii mai putin literare si mai mult comerciale, iar autorii vor trebui sa aleaga intre a scrie ce se vinde sau a nu publica. Acelasi fenomen de concentrare se intampla si in cazul ziarelor. Aproape ca nu se mai poate vorbi de o presa independenta.
I.M.: Cum se poate mantui omenirea de traumele ce o macina? Ar putea fi literatura una dintre solutii?
L.V.: Am vrea noi! Dar chiar daca sunt de acord cu Oscar Wilde ca viata imita arta, am impresia ca imitatia se reduce astazi la formele periferice ale artei. Daca ne-ar privi cineva din spatiul cosmic, ar vedea o lume inspirata parca din romanele lui Tom Clancy si din scenarii de filme-catastrofa. In aceste conditii, mantuirea se amana.
I.M.: In incheiere, te-as ruga sa dezvalui cateva planuri "secrete" legate de propria creatie si de ceea ce aveti in vedere la editura.
L.V.: Ce scriu? Am inceput acum vreo doi ani un roman, cu un titlu care-mi place foarte mult Tot binele spre rau si cu subtitlul "abtibildungsroman" (ai mai intalnit acest cuvant? Daca nu, inseamna ca l-am compus eu!); l-am abandonat un timp, acum il reiau, sper sa-l termin anul viitor. Pana atunci, pregatesc pentru tipar un volum de publicistica, Cu pluta pe Internet si o reeditare a volumului Don Juan si ceilalti sub titlul Afacerea Clonegate; poate si un volum de proza scurta...
I.M.: Iti multumesc!
interviu realizat de Iolanda Malamen
A r h i v a
  O R L poetului    
  Hamsun    
  |N MEMORIA LUI ION DRAGANOIU    
  Ziua Literara va recomanda    
  Diligenta cu luneta    
  Tutti frutti    
  Ceea ce oamenii nu vor sa afle    
  Ego si alter-ego poetic    
  37. Editie speciala. La "ruperea pisicii"    
  Lucian Perta Parodii    
  "LITERATURA CA DESTIN"- POETUL ION STRATAN, INVITATUL EMISIUNII    
  Domnica DRUMEA    
  Simona-Grazia DIMA    
 Top afisari / comentarii 
 "Mama Lumii" la Bucuresti (50 afisari)
 |N MEMORIA LUI ION DRAGANOIU (41 afisari)
 Richard Chamberlain e homosexual (39 afisari)
 Domnica DRUMEA (23 afisari)
 Ziua Literara va recomanda (21 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2003 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.02350 sec.