Ziua Logo
  Nr. 2630 de luni, 10 februarie 2003 
 Cauta:  
  Detalii »
Literara
Interviu
Horia Garbea
-- "Este cunoscuta lipsa de respect a societatii fata de creator"
Iolanda Malamen: Esti unul din spiritele cele mai percutante ale unei generatii de scriitori ale carei caracteristici sunt o mare disponibilitate culturala, putere de sinteza si o luciditate remarcabila. Cum a inceput aventura scrisului tau?
Horia Garbea: Multumesc pentru aprecieri.. Spiritul percutant e o chestiune de temperament. Cat despre generatie, sigur ca traim un timp al luciditatii si ne adaptam. Am inceput sa scriu de foarte tanar. Nu am talent muzical sau plastic, dar cuvintele scrise m-au fascinat. Am avut de mic un puternic spirit de contradictie, si am simtit ca trebuie sa afirm, sa dau replici la ceea ce am citit. Scrisul meu a inceput ca o replica data scrisului altora, clasici si contemporani. Asa a ramas.
I.M.: Idiosincraziile si afinitatile literare fac parte din activitatea oricarui scriitor. Le poti dezvalui?
H.G.: Da, am puternice afectiuni si egal de violente sentimente adverse. Nu le ascund. Ma simt solidar cu multi autori din generatia mea. Ne intelegem din ochi. Cadem de acord instantaneu. Lista e lunga: Dan Silviu Boerescu, Catalin Tarlea, Ioan Es. Pop, M. Galatanu, Lucian Vasilescu, Banulescu, Ruba, Ioana Dragan, Razvan Radulescu si destui altii. O intamplare semnificativa: am fost de doua ori intr-un juriu literar cu Liviu Ioan Stoiciu, de care m-au legat si despartit succesiv multe intamplari, ba ma aprecia, ba ma ataca, dupa caz; eu l-am pretuit totdeauna, dar cand m-a atacat n-am ramas dator. Ei bine, de fiecare data, fara a ne consulta, ierarhia candidatilor indicata de noi a fost riguros aceeasi! Punct cu punct! Am afinitati cu "clasici in viata", ca Nicolae Breban si Iosif Naghiu, dar si cu multi alti scriitori. Un scriitor bun ma atrage automat, ma intereseaza in chip extrem. Alta intamplare: acum vreo sapte ani, la o sedinta de alegeri a Sectiei de Dramaturgie a Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti, m-am asezat langa un necunoscut cu care am schimbat cateva vorbe, apoi am conversat mai aprins, apoi am ajuns sa ne comunicam aprobarea si dezacordul din priviri la cele ce se discutau, in perfecta consonanta. Am aflat abia la final ca e Mircea Ghitulescu, care ma onoreaza si acum cu prietenia sa pretioasa. Am si idiosincrazii, ca fiecare. Poate sunt nedrept si de aceea nu vreau sa le dezvalui aici. E cert ca unde mi se pare ca impulsul de a scrie e dat de motive extra-artistice, de obicei de orgoliu si dorinta de parvenire, nu ma pot impaca nicidecum cu insul. Poti scrie si prost, nimeni nu da numai capodopere, totul e sa nu fii prost.
I.M.: Studiile de Politehnica pe care le-ai facut sunt tot o vocatie a ta?
H.G.: De fapt, am absolvit Facultatea de Imbunatatiri funciare. Sunt inginer constructor si am studiat pentru docatorat siguranta constructiilor la seism. Subiect cel putin la fel de serios ca si literatura, sa recunoastem. Am avut de tanar un interes pentru mecanica, statica in special, si matematica aplicata, ulterior si pentru informatica. Cred ca am vocatie de inginer si profesor de inginerie, meserie pe care o practic de 15 ani neincetat. Am predat si informatica.
I.M.: Te-ai exersat cu succes in roman, teatru, povestiri. Care iti este mai aproape de suflet?
H.G.: Cu timpul, am inteles ca dramaturgia depinde esential de reprezentarea scenica si atunci am trecut firesc la proza. Proza cere o experienta existentiala superioara. Am incercat proza de tanar, dar n-am izbutit nimic decat la maturitate. Dramaturgia necesita o tehnica specifica mai bine stapanita. Am debutat insa ca poet. Nu trasez granite clare intre genuri. De suflet imi sunt aproape toate, ca genuri scrise. Totusi lumea teatrului jucat este cea mai fascinanta. Cand se sting luminile pe sala si cortina se ridica am emotii (pozitive) indiferent de piesa, autor, teatru. E ceva miraculos.
I.M.: Ce ar diferentia si ce ar putea fi asemanator intre Generatia '80 si Generatia '90, din care faci parte?
H.G.: Nu stiu daca am calitatea sa ma pronunt, n-as face-o acum, pe fuga. Eu cred ca e o deosebire de context social, economic, cultural, al formarii acestor generatii. Ceea ce le si confera diferentele. Asemanari sunt destule si chiar o filiatie pe care eu nu o pot nega. Generatia '90 a pornit in umbra opzecistilor, dar a avut sansa de a se afirma, dupa 6-7 ani de relativa tacere impusa, intr-un climat de libertate. Sigur ca, in judecata finala, fiecare creator se prezinta singur, individual. Nu apartenenta la o generatie ii da valoare. Totusi influenta climatului se simte.
I.M.: Ce te nemultumeste la viata literara romaneasca actuala?
H.G.: Lista ar fi prea lunga. Reducand totul la un singur lucru: este cunoscuta vadita lipsa de respect a societatii fata de creator, fata de intelectual in general si educatia explicita sau implicita a tinerilor impotriva valorilor culturale. Ei bine, cred ca "lumea literara" ar trebui sa fie mai ferma si mai neconcesiva cu aceasta atitudine. S-o sfideze mai hotarat, nu sa incerce sa i se ralieze. Da, scriitorul sa scrie si reclame, sa accepte mecenatul, sa munceasca pe bani. Dar sa nu se planga in public si nici sa nu ravneasca statutul de vedeta la concurenta cu stelele TV, fotbalistii sau politicienii.
Daca vrea acest statut, atunci sa si-l asume total, fara duplicitate, renuntand la scris.
I.M.: Ce crezi ca s-a schimbat in statutul scriitorului dupa 1990 si ce a ramas la fel?
H.G.: Exista azi posibilitatea de a castiga din scris fara a face compromisuri ideologice. Mi se pare important. Prestigiul scriitorului a scazut in societate si nu ma plang, e normal. Sa nu se uite insa ca daca, Doamne-fereste, vor veni vremuri grele, de ingradire a libertatilor, tot scriitorii, artistii vor fi chemati sa poarte steagul. Scriitorul este automat un opozant. Orice carmuire e mai mult sau mai putin nedreapta. A scrie inseamna a lupta cu nedreptatea cat de neinsemnata ar fi. Asta nu se poate schimba.
I.M.: Esti un scriitor cu o mare aprehensiune catre realul pe care il pui in pagina cu o verva si o putere de observatie deosebite.
H.G.: Sper ca este chiar asa. Probabil ca reusita scriitorului consta exact in puterea de a percepe realitatea, mai ales cea nevazuta la o prima privire, si de a o scoate la lumina. E fascinanta pentru mine absurditatea lumii celei mai banale, celei de langa noi. Traim intr-o realitate de un absurd si un grotesc imense, pe care n-o mai observam dintr-o vinovata "obisnuire". Ei bine, este cazul sa luptam spre dezvaluirea ei, sa strigam ca nu numai imparatul, dar si sfetnicii, dar si alaiul, dar si noi insine suntem goi si sa incetam a ne mai preface ca avem niste straie somptuoase. E mult mai greu decat pare.
I.M.: Parerea mea, si nu numai, este ca tu ai si un foarte dezvoltat spirit critic. Esti de asemenea si un publicist mai mult decat credibil. Scriitorul zilelor noastre trebuie sa fie atat de complex?
H.G.: Daca n-ar trebui, n-ar fi. Asa s-a zis cu un loc comun pe care de fapt il suspectez: "organele sunt creatia functiei lor". Spiritul critic trebuie sa primeze intr-un moment in care adevarurile de-a gata sunt foarte colorate, dulci, bune de inghitit. Nu-i usor sa rezisti si nu ma voi lauda ca n-am cazut in plasa locului comun niciodata.
I.M.: As vrea sa-ti provoc memoria si sa vorbesti putin despre inceputurile tale literare. Ai fost un precoce?
H.G.: Da. Foarte precoce. Se zice ca totdeauna copiii minune se tampesc la batranete. Asa sa fie oare? Am scris totdeauna mult, in toate genurile. Mai nou, m-am apucat de scenarii teatrale si TV, de traduceri si adaptari de piese straine pentru scenele noastre, ceea ce mi se pare provocator pentru mine insumi. Ma consider inca un copil, daca judec dupa instinctul ludic. Sper sa nu imbatranesc niciodata.
I.M.: Nu esti un autor care sa se multumeasca cu putin, dimpotriva, ai o energie creatoare si o putere de munca de invidiat. Ai ratat vreo carte pana acum?
H.G.: Ce sa zic, poate pe fiecare? Orice carte iti lasa impresia ca, daca erai mai inspirat, mai inteligent, mai energic, faceai mai mult, mai bine, impuneai ideile tale mai apasat. Nu sunt un satisfacut al cartilor ce le-am publicat. De altfel, noroc ca lucrez repede, dar "bibilesc" mult o carte si sufar pentru fiecare amanunt neizbutit de mine sau de editor.
I.M.: Spre ce directie crezi ca se indreapta critica actuala?
H.G.: Ei, la asta chiar ca nu am toate datele sa raspund. Pot comunica simple impresii. E cert pentru mine ca numarul monografiilor pertinente scade, ca si critica de intampinare e in criza, nemaiexistand magistraturi indiscutabile. Se practica elogiul caldut, comod. Se face critica pe necitite si asta la case foarte mari. Mi s-a si intamplat. Scriitori de fictiune devin critici. Unii sunt exasperati de absenta profesionistilor, inteleg. Dar oare e bine sa se apuce de asta? Eu ma limitez la portrete literare impresioniste. Am strans peste o suta si vreau sa le adun intr-o carte. Apari si tu, Iolanda, printre cei o suta, cu Mofturile tale cu tot.
I.M.: La 40 de ani esti implinit ca scriitor, se vorbeste despre tine, figurezi in antologii, ti se joaca piese de teatru (una va fi montata in curand), totusi, ai inca proiecte la care visezi.
H.G.: Visez la multe lucruri. Am piese neterminate, un roman inceput si abandonat. N-am timp. Am o meserie grea la facultate. Apoi lucrez si la teatrul din Ploiesti cu prietenul si puitorul in scena al pieselor mele Lucian Sabados, dar colaborez si cu alti regizori ca Alexandru Darie si Alexander Hausvater, Alice Barb, Theo Campineanu si multi altii, fata de care ma simt un ucenic si un scrib fericit. N-as renunta la aceasta postura pentru piesele mele desi mi-o doresc cateodata. Nu uit ca de la mijlocul lui noiembrie la TVR Cultural am incept un talk-show: "Jocul cu cartea". Aici m-a adus, "descoperindu-ma", doamna Beatrice Comanescu. Nici nu inteleg cum de are atata incredere in mine si tare as vrea sa n-o dezamagesc.
I.M.: Care este scriitorul care ti-a marcat cel mai mult scrisul?
H.G.: Scrisul? Nu stiu pe cine sa aleg pentru acest superlativ. Mai mult m-au marcat ca scriitor intalnirile cu oamenii de la care am invatat, mai ales criticii-indrumatori ai inceputurilor. In ordine cronologica: Nicolae Manolescu, Mircea Martin, Laurentiu Ulici. Apoi camaraderia literara a generatiei mele, mai unita decat pare. Apoi prietenia si increderea unor autori exigenti ca Breban, Naghiu, Ghitulescu, Tupan si a altora. Ca si increderea catorva regizori de teatru. Unii nici nu mi-au montat piesele, dar m-au indrumat si am furat meserie de la ei. In fine, ma bucur sa constat ca pentru multi autori mai tineri ca mine, scrisul meu nu-i lipsit de semnificatie. Alegand un singur nume, as fi nedrept.
I.M.: Care este parerea ta despre unul din cele mai ravnite premii literare Nobel?
H.G.: Premiul Nobel este un lucru la care chiar nu indraznesc sa ma gandesc, daca e vorba de mine si chiar de majoritatea autorilor romani in viata. Cred ca pentru el trebuie intrunite multe conditii extra-literare. Daca as fi in juriu, l-as decerna literaturii romane in intregul ei, in nici un caz unui scriitor anume ca sa-l expun pe acela invidiei noastre proverbiale. Dar asta nu e posibil si, oricum, nu fac parte din juriu. Sper totusi ca voi trai sa-l vad decernat intr-o buna zi unui poet roman care azi inca nu a debutat.
Ce-as vrea sa spun in incheiere, chiar daca nu se leaga neaparat de Premiul Nobel, este ca un scriitor trebuie sa fie constient de precaritatea conditiei sale materiale si chiar morale, in sensul recunoasterii. Nu vor lua toti autorii premii si nici nu vor fi toti adulati, chiar daca le vor lua.
Sunt sigur ca exista sute de mii de oameni care nu i-au citit nici pe autorii din manualul de romana. Totusi, pe termen lung si intr-un teritoriu vast, picaturile din scrisul nostru se aduna intr-un intreg care da recunoastere unei culturi. Insa nu la asta trebuie sa ne fie noua gandul cand scriem. Ci la placerea pe care o putem avea scriind si la bucuriile catre cei putini, extrem de putini in fapt, care ne citesc cu admiratie adevarata si prietenie. Daca ei sunt 100 sau 200 cu totii si inca e bine.
Sa fim, oricum, voiosi, optimisti, senini si vom lua ceea ce meritam de la aceasta lume: nu premii lumesti, ci satisfactia ca undeva ne priveste cineva pe care nici nu-l cunoastem. Eu povestesc cu mare bucurie o intamplare ce mi se pare emblematica. Intr-o zi, dupa ce vorbisem mult cu un autor de scenarii de film si TV si ne descoperisem numeroase afinitati, el m-a intrebat: "Tu, care esti mai la curent cu teatrul, poti sa-mi dai o informatie... Stii cumva cine a tradus textul piesei de la "Comedie" de Corneille, pusa de Ducu Darie? Mi s-a parut excelenta, savuroasa". Marturisesc cu rusine ca nu i-am putut ascunde ca eu eram acel nestiut traducator. In orice caz, astfel de recunoasteri sincere si dezinteresate, inocente chiar, fac cat un premiu, fie el si Nobel.
I.M.: Iti multumesc.
Interviu realizat de Iolanda Malamen 
A r h i v a
  Horia Garbea. Razbunarea teatrului    
  Octavian SOVIANY    
  24. In fine, seara cu doi prozatori    
  Lucian Perta Parodii    
  - LITERAR DUPA OPERA POETICA A LUI MIHAI URSACHI    
  Ioana Baetica    
  Alexandru Ecovoiu    
  O noua generatie literara    
  Literatura si banii    
  Ziua Literara va recomanda/nu va recomanda:    
  Diligenta cu luneta    
  Tutti frutti    
 Top afisari / comentarii 
 Un soi de Bratianu-Cartof (136 afisari)
 Festival National "Iuliu Merca" la Cluj (46 afisari)
 Ziua Literara va recomanda/nu va recomanda: (23 afisari)
 Forta militara americano-britanica din Golf (19 afisari)
 Sarlataniile baronului moldav (16 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2003 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.02509 sec.