Ziua Logo
  Nr. 2483 de miercuri, 14 august 2002 
 Cauta:  
  Detalii »
Politica
Administratia pesedista este acuzata ca si-a batut joc de Legea 10
Proprietarii deposedati abuziv de comunisti ameninta cu miscari de strada
-- Doar 3,4% dintre imobilele revendicate au ajuns la proprietarii de drept
Mai multe partide politice si asociatii civice solicita Guvernului, in numele proprietarilor deposedati abuziv de statul comunist, sa dispuna prelungirea termenelor pentru depunerea cererilor reparatorii, in baza Legii 10/2001, intrucat intervalul de timp, stabilit de Executiv pentru aceasta actiune, care expira astazi, s-a dovedit a fi prea scurt. In acelasi timp, reprezentantii proprietarilor, nemultumiti de modul in care decurg retrocedarile, ameninta Palatul Victoria cu mari miscari de strada ce vor fi organizate in perioada urmatoare.
"Numeroasele sesizari pe care le-am primit, atat din tara cat si din strainatate, ne-au convins ca intreaga administratie PSD-ista a blocat aplicarea acestei legi (Legea10/2001 - n.r.), neasigurand personalul si mijloacele financiare necesare in raport cu numarul mare de solicitanti - victime ale sistemului comunist", precizeaza PNL, intr-un comunicat remis, ieri, publicitatii. Apreciind ca Guvernul este dator "sa intervina energic la nivel national pentru deblocarea aplicarii Legii 10/2001", liberalii solicita prelungirea termenului de depunere a notificarilor pana la 31 decembrie 2002.
Vasile Lupu organizeaza miting in Piata Victoriei pe 14 septembrie
Tot ieri, Partidul Popular Crestin (PPC) a anuntat organizarea, in 14 septembrie, in Piata Victoriei, a unui miting de protest "impotriva proprietatii furate, impotriva coruptiei si saraciei. Nu pot participa la mitingul nostru fosti si actuali demnitari care, in exercitiul puterii, au legiferat sau au acoperit abuzurile, furturile din proprietatea privata si de stat, precum si cei care, in exercitiul puterii, au legiferat sau au acoperit abuzurile, furturile din proprietatea privata si de stat, precum si cei care, profitand de conjunctura politica, si-au insusit fara drept proprietatile altora", a precizat presedintele PPC, Vasile Lupu. El a adaugat ca mitingul va fi urmat de un mars care se va incheia in fata sediului Ambasadei Statelor Unite la Bucuresti, iar protestul demonstrantilor va fi transmis tuturor ambasadelor tarilor membre NATO si UE in Romania. De asemenea, liderul PPC a promis ca va intocmi un dosar cu cazurile cele mai grave de incalcare a proprietatii si il va trimite ambasadelor, Comisiei Europene si secretariatului general al Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei.
La miscarea de protest din 14 septembrie vor fi prezente - sustine Lupu - cel putin 5000 de persoane, care deja si-au anuntat participarea. PPC organizeaza acest miting impreuna cu Asociatia Proprietarilor Deposedati Abuziv de Stat (APDAS), Asociatia Proprietarilor de Paduri din Romania (APPR) si Federatia Sindicatelor Functionarilor Publici (FSFP). Reprezentantii acestor asociatii si-au motivat, ieri, demersul, in conferinta de presa. Potrivit avocatului Aurelia Popescu (APDAS), situatia retrocedarilor la nivel national este mai mult decat nesatisfacatoare, din totalul de 200.000 de imobile revendicate numai 3,4% fiind date inapoi proprietarilor. In timp ce proprietarii se chinuie sa indeplineasca multitudinea de cerinte, prevazute de Lege, in incercarea de a-si recupera bunurile, statul, in loc sa-i despagubeasca, "creeaza un fals razboi intre chiriasi si proprietari", sustine avocatul Popescu.
Functionarii publici sunt sub papucul "micilor dictatori locali"
Presedintele APPR, Mihai Ionescu, a expus situatia dramatica a proprietarilor de paduri: "Am titlul in mana, dar padurea mi-o mulge, in continuare, Regia Nationala a Padurilor". Ionescu a aratat ca, din totalul de 4,4 milioane de hectare de padure care trebuie restituite, s-au validat numai 1,8 milioane de hectare, din care s-au restituit numai cateva sute.
Vinovatii pentru incetineala cu care se retrocedeaza bunurile confiscate de comunisti trebuie cautati printre demnitari nu printre functionarii publici, care "nu actioneaza fara sa primeasca ordin de la seful institutiei respective", a aratat liderul FSFP, Bogdan Draghici. El a afirmat ca Statutul Functionarilor Publici este ignorat complet de "micii dictatori locali" - prefectii si primarii, care isi pun contraperformantele in spatele functionarilor marunti.
Organizatorii mitingului din 14 septembrie au lansat un apel tuturor structurilor civice si romanilor "constienti de pericolul acestor fenomene pentru viitorul tarii" sa se alature protestului lor.
Ovidiu BANCHES 
A r h i v a
  Guvernul de la Chisinau aproba federalizarea Basarabiei    
  PD si PNL cresc incetisor    
  Gusa, despre declaratiile de avere ale taranistilor    
 Top afisari / comentarii 
 Tragedie la "Voltaj" (59 afisari)
 Vijelie ucigasa in Ialomita (24 afisari)
 Furt la comanda ordonat de traficantii de arme (18 afisari)
 Proprietarii deposedati abuziv de comunisti ameninta cu miscari de strada (18 afisari)
 Porsche Romania comite abuzuri in contracte (16 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2002 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00882 sec.