Zece brasoveni au fost internati, in ultimele doua zile, la Spitalul Judetean Brasov, cu degeraturi la maini si la picioare, cei mai multi dintre acestia fiind in stare de ebrietate. Potrivit medicilor, leziunile provocate de frig sunt foarte periculoase si lasa urme pentru toata viata. "Avem cateva cazuri de pacienti care au consumat foarte mult alcool si au stat in zapada cateva ore, motiv pentru care au suferit degeraturi de gravitati diferite la maini si la picioare", a declarat doctorul Irina Visa, seful Sectiei de Chirurgie Plastica a Spitalului Judetean Brasov. Alti pacienti au ajuns la spital cu degeraturi din cauza ca au lesinat pe strada si nimeni nu le-a sarit in ajutor. "Am cazut si spre casa mea este o alee unde se circula destul de rar. Fiind o ora tarzie, n-a avut cine sa ma gaseasca. Am stat acolo in stare de inconstienta circa trei ore si, fiind ger napraznic, mi-au degerat mainile si piciorul stang", a declarat pacientul Ioan Covaci. (B. GALCA)