Un iesean condamnat definitiv la patru ani si sase luni de inchisoare pentru adoptie ilegala, fals, uz de fals si instigare la trecerea frauduloasa a frontierei, care era dat in urmarire internationala de la inceputul lunii decembrie a anului in curs, a fost prins in Cipru si adus in Romania, sub escorta, de catre politisti ai acestui stat, a declarat, ieri, seful Biroului National Interpol, colonelul Ion Zamfir, citat de Mediafax.
Micutii ajungeau in Israel via Chisinau
Potrivit informatiilor furnizate de Inspectoratul General al Politiei, in noiembrie 1995, Gheorghe Vieru, de 43 ani, facea parte dintr-o banda romano-israeliana specializata in traficul de copii care a fost anihilata de politistii ieseni. Copiii, in varsta de pana la un an, erau cumparati din Romania si vanduti in Israel, fiind tranzitat teritoriul Republicii Moldova. Specialistii Biroului de Combatere a Crimei Organizate si ai Sectiei 5 Politie au identificat si retinut, in data de 5 noiembrie 1995, cinci dintre cei sase membri ai bandei. Acestia erau Adrian Garjabu, Liviu Stefan, bucuresteanca Gabriela Rosu, ieseanul Gheorghe Vieru si israelianul Assadi Mahmud. Politia adauga faptul ca cea de-a sasea persoana, Pindler Maria, de 56 de ani, cetatean israelian, a reusit sa paraseasca Romania. In data de 2 noiembrie a aceluiasi an au fost aduse, din Bucuresti la Iasi, doua fetite in varsta de sapte-opt luni. Trei zile mai tarziu, unul dintre cei doi copii, care nu aveau certificate de nastere, a fost dus de Vieru la Chisinau. A doua fetita a fost gasita de politie intr-una din camerele hotelului Bucovina din Iasi, unde grupul de traficanti isi stabilise "cartierul general". Copilul a fost internat in Leaganul de Copii Iasi. In urma anchetei celor retinuti a rezultat ca au fost scosi ilegal din Romania si trimisi in Israel zece copii. Inspectoratul General al Politiei precizeaza ca exista date conform carora si alti cetateni israelieni faceau parte din banda. (B.M.)