Un bolnav psihic a suferit o ruptura de pancreas dupa ce a fost batut de colegii de salon pentru ca a refuzat sa le dea de mancare din pachetul sau. Gheorghe Aioanei, pacient al Sectiei Psihiatrie a Spitalului Judetean Vaslui, suferind de psihoza epileptica si tulburari organice de personalitate, a fost batut, joi, cu un spalator de podele, de catre colegii de salon. Dupa plecarea rudelor, ceilalti pacienti din salon i-au cerut pachetul, insa Aioanei a refuzat sa-si imparta mancarea cu ei. Colegii de salon i-au mancat insa alimentele din pachet, profitand de faptul ca bolnavul a parasit pentru putin timp salonul. Cand s-a intors, Aioanei a vazut ca alimentele din pachet i-au fost mancate, asa ca s-a repezit spre unul din pacienti pentru a-l lovi. In scurt timp insa, el a devenit din agresor victima si a fost batut de Dan Virlan - internat in spital cu acelasi diagnostic ca si Aioanei - si de ceilalti bolnavi care l-au calcat in picioare.
Barbatul a suferit o ruptura de pancreas, peritonita si dureri abdominale. Aioanei este internat la Sectia Chirurgie a Spitalului Judetean Vaslui, unde a fost operat, starea sanatatii sale fiind stabila. (A.M.)