Ziua Logo
  Nr. 2282 de joi, 13 decembrie 2001 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Semnatarii Memorandumului sunt consternati de pozitia lui Adrian Nastase
-- Alexandru Cistelecan: "Regretam ca premierul incearca sa instituie un embargou asupra dezbaterii"
Pozitia premierului Adrian Nastase, exprimata ieri in privinta memorandumului pentru constructia pe baze regionale a Romaniei nu a ramas fara reactii. Se poate insa spune ca modul in care Nastase i-a pus la zid pe semnatari i-a lasat fara grai, acestia exprimandu-si consternarea fata de epitetul "rataciti" cu care au fost catalogati. Pe de alta parte, surpriza lor provine din faptul ca, prima interventie a premierului, in urma cu cateva zile, a sugerat disponibilitatea sa de a dialoga pe tema regionalizarii. Ramanand, insa, fermi si urmarindu-si scopul declarat - provocarea unei dezbateri publice - cei 13 semnatari din grupul "Provincia" au redactat o scrisoare, adresata personal premierului Adrian Nastase. Dincolo de aceasta, redam cateva dintre pozitiile individuale ale acestor intelectuali ardeleni, referitor la declaratia lui Nastase.
"Regretam ca premierul incearca sa instituie un embargou asupra dezbaterii si sa speram ca societatea civila va fi mai interesata de aceasta problema, in ciuda interdictiei sugerate de premier".
Caius Dobrescu: "Sunt profund socat"
"In calitatea mea de cetatean si contribuabil, sunt profund socat. Guvernantii trebuie sa ne reprezinte interesele si sa analizeze propunerile noastre. Am fost facut ratacit - ceea ce inseamna ratacit mintal. Nici un guvern nu poate insulta public oameni normali, contribuabili, cu familie, copii! Gestul premierului ar trebui sa puna pe ganduri societatea civila".
Agoston Hugo: Demersul nostru e civic, nu politic
"Din declaratia politica a premierului, fata de prima lui reactie publica - spunand ca trebuie sa se vada daca este demers, actiune politica - reiese ca ar fi o manifestare politica. Or, demersul nostru este unul civic. Ar trebui sa avem dreptul de a face propuneri, de a avea idei, chiar si din perspectiva libertatii presei".
Ovidiu Pecican: "Prefer sa cred ca este o neintelegere datorata grabei de a reactiona"
"Declaratia primului ministru Adrian Nastase cu privire la Memorandumul adresat societatii romanesti - incepand cu Parlamentul si partidele politice si avansand spre societatea civila - de un numar de intelectuali romani si maghiari, este o invitatie la discutii libere si la o detabuizare tematica. Este un lucru notoriu ca interesele publice fac obiectul dezbaterilor colectivitatii intr-o democratie. Pentru acestea, nu e de cautat un imbold in alte tari, prioritatile locului fiind suficiente. Anatema pe care prim-ministrul Romaniei o arunca asupra pledoariei noastre pentru discutii libere in Agora pe teme cum ar fi innoirea administrativa, imi ridica mie, ca cetatean al acestei tari si ca votant, un semn de intrebare cu privire la vointa lui de a intelege sensul real al initiativei de care vorbim. Nu cred ca este un semnal favorabil incurajarii participarii cetatenesti la construirea, pe mai departe a statului democratic si de drept, intentarea unor procese de intentie, cenzurarea anumitor teme ori, pur si simplu, amenintarea cu justitia. Prefer sa cred ca este o neintelegere datorata grabei de a reactiona. Mai mult calm si mai multa stapanire de sine ar avantaja, poate, pe toata lumea".
Diana DUMITRU ZIUA de Ardeal 
A r h i v a
  Romanii si ungurii contra tiganilor    
  Ideea descentralizarii scoate din minti Puterea    
  Orice intimidare contravine libertatilor fundamentale    
  Memorandistii romani sunt pentru regionalizare, cei maghiari prefera federalizarea    
  Omenirea in pericol    
  Armata romana e depasita de noile amenintari    
  Patru imigranti, posibil romani, au murit intr-un container    
  Minorii romani exploatati de infractori in Franta ar putea fi repatriati    
  Cosmar pe Calea Victoriei    
  Urmatorul atac terorist in SUA va fi unul biologic    
  Ben Laden a fost reperat in muntii din Tora Bora    
  Beligerantii din Orient au incalcat pacea de 48 de ore    
  Alianta Nordica a capturat un taliban australian    
  Americanii continua bombardamentele    
  Procesul marocanului Moussaoui incepe pe 2 ianuarie    
  Escrocheria ELITE a invadat Bucurestii    
  Romania corigenta la drepturile omului    
 Top afisari / comentarii 
 Murfatlar ataca piata pe culoarul activ (52 afisari)
 Regionalizare si provincialism (47 afisari)
 Memorandistii romani sunt pentru regionalizare, cei maghiari prefera federalizarea (23 afisari)
 "Suntem un teatru de manere, nu de manele!" (21 afisari)
 Noul pasaport e super-securizat (20 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2001 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.03403 sec.