Alta ar fi situatia daca la nord de Dunare s-ar afla, sa zicem, Elvetia sau Germania, spunea, recent, un reprezentant al romanilor din estul Serbiei, vorbind despre retinerea pe care populatia non-slava din Valea Timocului continua sa o manifeste atunci cand este intrebata despre grupul etnic din care face parte. Ani la rand, Romania a personificat, intre natiunile central si est-europene, retardarea. Traniztia interminabila de la centralismul comunist la un sistem economic functional si compatibil cu pretentiile Uniunii Europene a plasat Romania dincolo de periferia Occidentului, intr-un peisaj din care mai faceau parte corupta Ucraina, falimetara Basarabie, autocraticul Belarus, impredictibila Rusie, vesnic anarhica Albanie sau izolata Iugoslavie. Bulgaria, singurul nostru contracandidat la sefia listei codaselor Europei, luase, in ultimii ani, o optiune euro-atlantica serioasa (raportat la Romania), fapt relevat de precedentul raport anual al Comisiei Europene, cand oficialii de la Bruxelles au mangaiat parinteste pe crestet puterea de la Sofia pentru zbaterile sale reformiste.
S-a intamplat ceva, la Bucuresti, s-a intamplat si in lume ceva, cert este ca protagonistul raportului de anul acesta, ce urmeaza a fi dat publicitatii astazi, este Romania. Pe fundalul unei recesiuni globale, generata atat de oprirea brusca a cresterii economice a Statelor Unite, cat si de noile prioritati de pe agenda politicii internationale, ansamblul candidatilor la integrarea in Uniunea Europeana au suferit firesti oscilatii. Monotonul pluton al celor zece candidate favorite s-a desprins deja, cu suisuri si coborasuri nesemnificative, intr-o simpla lista de candidati eligibili la termenul urmator al extinderii (2004). Turcia se zbate in aceeasi incompatibilitate cu standardele civice europene. Daca ceva poate da viata anostului proces birocratic al extinderii Uniunii Europene, acest ceva ar fi putut veni doar din partea celor doi candidati balcanici. Si a venit. Din fericire, este vorba despre o revitalizare a eforturilor de integrare europeana a Romaniei. Este posibil ca progresul pe care Comisia Europeana l-a consemnat in dreptul tarii noastre sa fie amplificat de contextul general. Punctele nevralgice ale sistemului global au impus modificari de strategie la nivelul fiecarei tari. Micul seism nu a fost resimtit si la Bucuresti. Semnalul pe care il vom primi astazi de la Strasbourg este, fara indoiala, unul pozitiv. Dincolo de raportul propriu-zis se ascund insa mecanisme complexe. O serie de elemente de care nu se poate face abstractie. Fara a ignora meritele Administratiei de la Bucuresti, trebuie sa ne gandim serios la toate motivele pentru care, impotriva valului, Romania - iata - se plaseaza, pentru prima oara, pe o panta ascendenta. Nu cumva Romania a ramas in urma globalizarii? Nu cumva acest proces a ocolit pana acum Romania?
Exista profesori pentru care notarea incepe de la cinci, simpla prezenta la examen fiind garantia trecerii probei. Romania poate fi un astfel de student, anul acesta, la fel cum anul trecut s-a intamplat cu Bulgaria. Repet: nu e cazul sa minimalizam tendintele reformiste evidente survenite in ultima vreme in activitatea Administratiei de la Bucuresti, asa cum nu putem omite nici faptul ca oricat de mult ar fi transpirat actuala putere, nivelul cat de cat acceptabil la care se afla acum Romania nu ar fi fost atins in absenta unor masuri cu bataie lunga luate in perioada 1996-2000.
Raportul de astazi marcheaza, in fapt, apropierea de o normalitate ce trebuia sa devina o stare de fapt inca din dupa-amiaza zilei de 22 decembrie 1989. Zece ani nu reprezinta mai nimic la scara istoriei. Cautari post-revolutionare s-au vazut si la case mai mari. Romania post-decembrista a trait, insa, o interminabila aventura. De parca am fi lansat un pariu sinucigas: cat de multe sanse putem rata. Un pariu castigat, din nefericire. Raportul de astazi trebuie sa aiba efectul unui dus rece. Avem obligatia sa tratam cu detasare mana intinsa de Uniunea Europeana, pentru a nu ne trezi cu o noua ocazie ratata. Altfel, in urmatoarele 365 de zile vom trai neplacuta experienta a decaderii Sofiei in mediocritate. Nu este cazul sa ne bucuram de faptul ca Bulgaria, cel mai criticat dintre candidatii analizati in raportul Comisiei Europene, este plasata, astazi, din nou sub Romania. Drumul nostru merge obligatoriu spre Vest, fara ocolisuri, fara alte competitii. Performanta de astazi este inca fragila. Parametrii sistemului sunt maleabili si ductili.