Cristian STEFANESCU 

Nu sunt multe de spus, dupa si despre atacurile lansate, duminica, de coalitia anglo-americana impotriva obiectivelor militare ale regimului taliban din Afgansitan. O simpla operatiune militara, care, in intreaga-i anostitate, a tintuit omenirea in fata televizoarelor. Filmul, aproape mut si chiar aproape orb, al evenimentelor din Asia Centrala se deruleaza mai putin spectaculos decat, poate, ne-am fi dorit. Cateva Tomahawk-uri, pregatindu-se sa se inscrie pe traiectoria trasata de computer si un ecran verde, dominat de nimicul surprins de cameramanii incremeniti la granitele emiratului taliban. Apoi, dimineata. Si asteptarea noptii ce vine. Singurul spectacol este dat de miliardele de analisti politici, unii dominand programele perturbate ale canalelor de televiziune, altii asteptand, pur si simplu, metroul. Dupa prima noapte a razboiului anti-terorist, talibanii au decis sa "reziste". Vorbind in numele Tatalui, Osama ben Laden se joaca de-a "razboiul civilizatiilor". Civilizatiile nu se lasa, insa, asa de usor ciocnite. Resentimentele sunt filtrate prin interesul de lunga durata. In ciuda aparentelor si a impulsurilor de moment, nu multi sunt cei dispusi sa se lase angrenati in aceasta debandada globala proorocita de cel mai mediatizat imam al Jihadului. Mai ales ca intregul ansamblu al relatiilor internationale a fost atat de perturbat incat viitorul este mai impredictibil decat a fost vreodata. Mozaicul alchimiei globale se impotmoleste in detalii, uneori savuroase. Yasser Arafat doneaza sange pentru victimele atentatelor de la New York. Ariel Sharon compara Israelul anului 2001 cu Cehoslovacia lui 1938. George Robertson anunta ca portile Aliantei Nord-Atlantice sunt mai larg deschise decat au fost vreodata. Vladimir Putin jura ca nu se va mai opune extinderii NATO. George W Bush se pronunta pentru existenta statului palestinian. Shimon Peres ii da dreptate. Kremlinul nu mai este pus la zid pentru maniera in care rezolva problema cecena. Un general pucist devine garant al democratiei in Pakistan. Si lista poate continua. E clar ca multe nu se leaga, in invalmaseala ce a urmat atentatelor comise, la 11 septembrie, pe Coasta de Est a Statelor Unite. Chiar inventarul probelor din dosarul ben Laden pare, in forma in care a fost dat publicitatii, superficial, lasand loc semnelor de intrebare. Probabil, insa, ca speculatiile lansate in ultimele trei saptamani pe marginea imperiului terorist patronat de multimiliardarul saudit au devalorizat argumentele. Probabil, insa, ca si lista capetelor de acuzare puse la dispozitia opiniei publice a fost anume elaborata pentru a nu perturba linistea culegatorilor de perle din serviciile secrete. Si, probabil, este si o alta batalie dusa pe frontul psihologic al razboiului anti-terorist. Un razboi care, pana la urma, este si un razboi al civilizatiilor. Dar nu impotriva islamului. Ci un razboi pentru civilizatia islamica. Pentru depolitzarea unei religii care nu mai este de multa vreme ceea ce si-a imaginat profetul Mahomed. Sa nu uitam ca, secole la rand, musulmanismul otoman a inteles sa tolereze celelalte credinte. Ceea ce, iata, talibanii refuza. Talibanii si sponsorul lor, Osama ben Laden, sunt adevarati dusmani ai islamului. Indienii din bazinul amazonian nu au acuzat niciodata Occidentul pentru pauperitatea in care traiesc. Si nici nu au obligat pe cineva sa abandoneze confortul citadin pentru o viata austera, in jungla. De aceea, nimeni, niciodata, nu va ataca triburile indiene din bazinul amazonian. De aceea nu se poate spune ca traim zilele de inceput ale acelui razboi al civilizatiilor care opune crestinatatea lumii islamice. La o analiza simplista, bombardamentele de duminica ar putea parea o medicatie aplicata orgoliului ranit al poporului american. Disputa din Asia Centrala se da, insa, in jurul dreptului la alternativa. In joc se afla libertatea de a fi altfel. Cea mai buna dovada este faptul ca, in acest razboi, America nu este un cowboy singuratic. Cu toate poticnelile retorice, omenirea a facut, intr-o forma sau alta, front comun in jurul ranilor Americii. Ranile Americii sunt, in fapt, ranile acelei omeniri care detine dreptul de folosinta al planetei. Si care, asa cum nu a permis tratamentul aplicat de regimul Milosevici albanezilor din Kosovo, nu are voie sa accepte tratamentul aplicat de talibani femeilor afgane. La 24 de ore de la primele atacuri anglo-americane impotriva pozitiilor talibane din Afganistan, singura certitudine este incertitudinea. O incertitudine generata, poate, de gradul de maturitate al celor care, conjunctural, au fost sortiti sa serveasca drept soldati ai demersului umanitatii. Altfel, cum s-a tot spus, razboiul este abia la inceput. Deocamdata ne prinde bine ipostaza de telespectatori. Vom gasi, mai tarziu, timp si pentru intrebari. Cum ar fi, de exemplu, "de ce, oare, este Marea Britanie singura chemata sa dea o mana de ajutor Statelor Unite, domnule Jacques Chirac?"