Ziua Logo
  Nr. 2109 de vineri, 25 mai 2001 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Descoperire uluitoare a paleontologilor americani: oamenii nu au fost primii locuitori ai Terrei
Extraterestrul din burta dinozaurului
-- Scheletul unui umanoid a fost gasit in cel al unui "Sauroposeidon", cel mai mare dinozaur care a trait vreodata pe Pamant * Creatura extraterestra avea un cap alungit, o inaltime de 1,2 metri, pozitie bipeda si era mult mai inteligent decat Homo Sapiens * "Sauroposeidon" a trait acum 110 milioane de ani * Cercetatorii de la Universitatea Oklahoma, care au facut descoperirea, au refuzat, la scurt timp, sa mai vorbeasca cu presa, motivand ca au primit "ordine stricte"
O echipa de paleontologi americani, de la Universitatea Oklahoma, care reconstruia scheletul unui dinozaur, descoperit recent, a observat un lucru extrem de ciudat. In zona in care, odata, ar fi trebuit sa se afle abdomenul animalului preistoric, au gasit alte oase, care nu se potriveau deloc cu restul scheletului. Dupa ce le-au pus cap la cap, a reiesit faptul ca este vorba despre o fiinta umanoida, cel mai probabil un extraterestru, se spune pe site-ul revistei americane Weekly World News. Scheletul umanoid, din burta "Sauroposeidon"-ului inalt de aproximativ 18 metri, a apartinut unei fiinte de mica statura, cu craniu foarte mare si alungit, in raport cu trunchiul, cu frunte bombata si cu orbite, de asemenea, mari.
Extraterestrii inaintea oamenilor
"Sauroposeidon a trait in urma cu 110 milioane de ani, adica cu mult inainte de aparitia omului pe Pamant", a declarat doctorul David Posvby, seful echipei de cercetatori. "Nu pot sa spun exact ce a inghitit dinozaurul. Insa, sunt sigur de doua lucruri. Om nu poate sa fie, iar scheletul nu seamana cu cel al nici unei maimute", a continuat acesta. Recenta descoperire in Oklahoma a "Sauroposeidon"-ului, dinozaur necunoscut pana acum, a trezit interesul paleontologilor din intreaga lume. Greu de aproximativ 60 de tone, animalul avea un gat asemanator cu cel al girafei. Din scheletul victimei sale s-a pastrat cutia toracica, mare cat cea a unui copil, si un craniu foarte ciudat.
Cercetatorii au trimis oasele umanoidului doctorului Posvby, din Washington D.C., pentru studii amanuntite. Dar, dupa acest episod, echipa de paleontologi de la Universitatea Oklahoma a refuzat sa mai vorbeasca cu presa, motivand ca au primit "ordine stricte", in acest sens.
Este posibil ca dinozaurul sa-l fi inghitit fara sa-si dea seama
La randul sau, Posvby a declarat foarte putine lucruri legate de studiul scheletului. "Creatura gasita in interiorul dinozaurului avea o inaltime de 1,2 metri si, probabil, mergea biped. Dimensiunile craniului indica faptul ca era inteligenta, poate cu mult mai inteligent decat Homo sapiens", a spus acesta.
Descoperirea a facut valuri in randul membrilor comunitatii stiintifice, din mai multe motive. Dar, este vorba, in primul rand, de faptul ca, initial, din cauza dimensiunilor sale, s-a crezut ca "Sauroposeidon" este ierbivor, si nu carnivor. "Este posibil ca omuletul sa se fi apropiat prea mult de dinozaur sau, cine stie, poate se afla pe creanga unui copac, iar Sauroposeidon-ul l-a inghitit fara sa isi dea seama. Trebuie sa tinem seama ca acest animal manca aproximativ o tona de material vegetal pe zi", a declarat acelasi expert in problema dinozaurilor.
Alte cranii bizare
Craniul descoperit recent nu este singurul care ar putea fi de origine extraterestra. Cu mai bine de zece ani in urma, tot niste cercetatori americani au descoperit, pe un camp situat la 50 de km de New Mexico (Mexic) un alt craniu humanoid, diferit de cel al omului, ori al maimutelor. Oamenii de stiinta au aflat de la localnici o legenda conform careia cu multe mii de ani in urma zona era vizitata de fiinte care se autointitulau "copiii stelelor". Acestia erau "mici de inaltime, cu fruntea inalta si bombata, cu ochii mari si i-au invatat pe oameni tainele vietii", spune folclorul local. Dupa cum se poate observa si in fotografii, craniul nu are maxilarul inferior, care ar fi putut oferi mai multe informatii despre structura capului humanoidului, dar si despre alimentatia acestuia. Scepticii spun, insa, ca ar putea fi vorba si de o anomalie genetica, un om-monstru.
O alta rasa humanoida pe Terra
Oricum, cele doua cranii, cel din burta dinozaurului si cel din Mexic ridica serioase semne de intrebare. "Este interesant ca descoperirea acelui craniu alungit si datarea acestuia cu carbon poate relansa vechea teorie a aparitiei oamenilor. Oamenii ar fi aparut cu mult dupa ce extraterestrii au vizitat Terra, poate ca oamenii sunt chiar urmasii acelor extraterestrii, ori rezultatul unui experiment genetic al acestora. Teoria nu e noua, dar acum, credem ca ea ar trebui revizuita, sau, cel putin, luata in considerare", declara Molcom Barry, un ufolog american, care a fost consultat in aceasta chestiune. "Nu-i exclus, insa, ca inaintea omului, cu multe-multe milioane de ani, sa fi trait o alta rasa de humanoizi, care sa nu fi venit neaparat din spatiu. Dupa configuratia craniului acestora se presupune ca erau mult mai avansati decat oamenii de astazi. S-ar putea sa fie vorba de acele rase de mult apuse, cu mult inaintea locuitorilor Atlantidei, poate si cu mult inaintea locuitorilor Continentului Mu, ori poate chiar locuitori ai Agarthei. Cine stie?!", a mai adaugat Barry in comentariul sau. (M.A.B. & B.C.)
A r h i v a
  Razboi cu Basescu    
  Comisia de Abuzuri a Senatului cere CNA sa elimine discriminarea si cenzura    
  Dacii aprinse cu torta    
  Presedintele Comisiei SRI il contrazice pe Radu Timofte    
  Gardianul Bizon a lovit un copil si a fugit de la locul accidentului    
  Seful trupelor DIAS Constanta a fost pradat    
  Capul lui Peiu zacea in subsolul unei case    
  Asociatul lui Panduru a primit mandat de arestare    
  Varuna: a zecea planeta de la Soare    
  Prun-marul din Marea Britanie    
  Jucaria invizibila    
  Posta electronica    
  Un caine a iesit din mormant    
 Top afisari / comentarii 
 "Nicolit" interzis la Iasi (124 afisari)
 Seful trupelor DIAS Constanta a fost pradat (73 afisari)
 Extraterestrul din burta dinozaurului (59 afisari)
 Multiplu debut in "Rigoletto" la Opera Nationala Romana (29 afisari)
 Varuna: a zecea planeta de la Soare (29 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2001 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00998 sec.