Cine-ar fi crezut acum unpsrezece ani, cand la APACA vajnicele noastre textiliste suspinau la aparitia lui Petre Roman mai abitir precum adolescentele de pe "Lia Manoliu" la aparitia lui Michael Jackson, ca intr-o buna zi carismaticul lider al (pe atunci) FSN se va trezi simplu membru al unui partid pe care l-a creat el insusi? Desi semne ale scaderii popularitatii si influentei sale nu numai pe scena politica, ci chiar in PD, au existat cu duiumul in ultima vreme, eu unul n-am crezut ca Petre Roman va fi debarcat chiar cu un asemenea scor. Au fost si probabil vor mai fi comentatori care vor analiza cu pertinenta cauzele acestei caderi. In ceea ce ma priveste, cred ca esecurile fostului sef al democratilor au fost determinate de lungul sir de ipocrizii, ca sa nu le zic altfel, in care Domnia-Sa s-a scaldat din 1990 incoace. (Va mai aduceti aminte, dle Roman, ce va striga diaspora romana in toamna lui 1990, intr-una din salile Sorbonei, la simpozionul parizian "Ou va l'Est?", cand ati incercat sa prezentati intr-o lumina inofensiva invazia minerilor din iunie? Va striga: "Menteur!" Ati trecut imperturbabil peste acuzatie, ca peste numai un an sa fiti debarcat din fruntea guvernului exact de aceiasi mineri carora le luaseti apararea in Franta). Politica e, desigur, o tarfa, dar ca orice tarfa, are un anumit tarif. Dl Roman nu l-a platit la timp si il plateste acum. La fel de interesant e faptul e ca desi s-a straduit sa treaca, pentru sporirea popularitatii sale, printr-o seama de cumetrii, nunti si botezuri neaose, gesturile au fost percepute ca fortate, la asta ajutand si limbajul peste media "populara". Nu numai dictaturile au un limbaj de lemn, ci si democratiile. Or, din acest punct de vedere, cu glumitele lui sarcastice, dl Basescu, l-a - ca sa zic asa - "ras". Ar fi pacat ca dl Roman sa iasa definitiv de pe scena politica. Poate ca dupa un anumit interval de reculegere si autoanaliza, Domnia-Sa va lasa din nou catedra pentru tribuna, cum a facut-o in '90. Cu ce folos, vom vedea atunci.

Ioan GROSAN