Ziua Logo
  Nr. 2018 de luni, 5 februarie 2001 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
ZIUA publica in serial fragmente din cartea unui fost condamnat la moarte al Regimului Ceausescu
"Infern '89" - calvarul lui Mircea Raceanu
-- "Memoria, inclusiv cea scrisa, este singura garantie care ar putea preveni uitarea si repetarea unor astfel de tragedii", apreciaza autorul * In primul serial, Mircea Raceanu explica motivatia gestului sau
Publicam, incepand de astazi, fragmente cutremuratoare din cartea lui Mircea Raceanu, "Infern '89", insemnarile unui fost condamnat la moarte al regimului Ceausescu. Dupa arestarea sa si dupa ce a fost acuzat ca tradator, ceea ce insemna - evident - lichidarea sa fizica, Securitatea a continuat sa practice cu Raceanu un soi de joc "de-a soarecele cu pisica". Securistii deja il tratau ca pe un om ce urmeaza a fi lichidat si-n aceasta ipostaza i-au aratat listele lor cu agenti acoperiti. Raceanu a reusit sa fotografieze mental aceasta lista si s-o faca publica. Mircea Raceanu n-a fost niciodata un tradator, in ciuda faptului ca, si dupa decembrie '89, s-au inversunat sa-l considere vinovat mai bine de zece ani. Abia in 2000, procurorul general Mircea Criste a promovat un recurs in anulare care a condus la casarea sentintei ceausiste si la reabilitarea lui Raceanu. Fragmentele pe care le publicam in aceasta saptamana descriu nu numai calvarul trait de Raceanu, arestarea, acuzarea si condamnarea sa, dar si cele petrecute in decembrie '89 si in primele luni de la rasturnarea lui Ceausescu, cum a ramas o vreme singurul detinut din penitenciarul Rahova, plecarea sa in SUA si cum a aflat ca a fost recondamnat de noua putere de la Bucuresti. (B.COMARONI)
De ce m-am decis sa scriu
In ultimii ani, de fapt inca de la stabilirea mea in Statele Unite ale Americii, mai multi prieteni, americani si romani, m-au indemnat sa scriu despre experienta prin care am trecut. La replica mea: nu cred ca acest lucru ar interesa pe cineva, raspunsul interlocutorilor a fost invariabil: "Trebuie sa o faci, este o experienta unica, de fapt o datorie morala fata de generatiile viitoare, o marturie pentru istorie!".
Indemnurile si insistentele prietenilor care s-au intensificat mai ales dupa publicarea in SUA, in vara anului 1994, a cartii "Romania versus Statele Unite. Diplomatia Absurdului 1985-1989", scrisa impreuna cu fostul ambasador al SUA la Bucuresti, Roger Kirk, m-au pus serios pe ganduri, determinandu-ma pana la urma sa-mi revizuiesc pozitia initiala. In luarea deciziei de a scrie am plecat, in primul rand, de la obligatia morala pe care o am fata de familie, care in perioada cat am fost inchis, a fost in permanenta alaturi de mine, rezistand cu curaj si demnitate tuturor presiunilor, privatiunilor si umilintelor la care a fost supus de un regim totalitar si inuman.
Dupa o lunga ezitare, in primavara anului 1996, m-am asezat in fata computerului cu intentia de a asterne pe hartie, pentru inceput, experienta prin care am trecut dupa ce am fost arestat, in cursul anului 1989, in citadela Securitatii din Calea Rahovei nr. 37-39.
In afara de insistentele prietenilor, doua intamplari, precum si eforturile depuse dupa decembrie 1989 de reprezentantii regimului lui Iliescu de a rescrie istoria - si, slava Domnului, cei sapte ani de "democratie originala" impusa societatii romanesti abunda in astfel de exemple - m-au convins definitiv sa trec la realizarea acestui proiect destinat familiei.
Puscaria comunista
Ambele intamplari la care m-am referit mai sus au avut loc in cursul anului 1996.
Prima a avut loc la un dineu la care am fost invitat impreuna cu alte sase persoane in casa unui prieten, cunoscutul ziarist american, Wiliam McPherson, laureat al premiului Pulitzer, ani de zile unul din redactorii cotidianului The Washington Post. La un moment dat, mult dupa terminarea mesei, cand eram asezati comod in fotolii sorbind cate o bautura, cineva a adus in discutie sistemul penitenciar din fostele tari socialiste. Fiecare persoana prezenta, cu exceptia gazdei care facea naveta intre sufragerie si bucatarie cu pregatirea si servirea cafelei, a inceput sa-si dea cu parerea mai ales cu privire la regimul de detentie, comportarea gardienilor si uneori chiar a anchetatorilor. Unii ii condamnau fara rezerve, altii le mai gaseau circumstante atenuante, indeosebi gardienilor. Desi aveam ce spune, nu am intervenit fiind curios sa aud toate argumentele. Discutia devenea din ce in ce mai aprinsa. Se vorbea cu mult aplomb, descriindu-se situatii si fapte atat de concrete, incat ascultandu-i aveai impresia ca fiecare dintre ei trecuse cel putin prin cativa ani grei de temnita.
Cuibarit in fotoliu ma uitam la ei fascinat. La un moment dat gazda, care tocmai intinsese celui ce vorbea o ceasca cu cafea, a aruncat o privire in directia mea si, dupa o fractiune de secunda, am vazut cum i se schimba brusc expresia fetei. Mi-am dat imediat seama ca el intelesese ridicolul intregii situatii, vazandu-ma stand acolo pasiv, in timp ce ceilalti exprimau pareri intr-o problema despre care numai auzisera sau citisera. De altfel, in clipa urmatoare el l-a intrerupt pe vorbitor si apropiindu-se de mine, m-a intrebat:
- "Mircea, tu nu ai nimic de spus?"
Toti si-au intors privirile catre mine de parca eram un strain care tocmai intrasem pe usa. Trecuse mai bine de o jumatate de ora de cand incepusera discutia.
- "Nu, nu am nimic de spus", am raspuns eu cu o oarecare ezitare, dupa care uitandu-ma la cei din jur am intrebat:
- "Cati dintre voi ati stat la puscarie?"
Fara sa mai astepte vreun raspuns gazda s-a grabit sa le spuna ca eu, spre deosebire de ei, am facut puscarie fiind chiar condamnat la pedeapsa capitala. Imi este greu sa descriu atmosfera penibila si de jena ce s-a asternut in camera, mai ales ca unii din cei prezenti cunosteau bine situatia mea. Urmarind pasiunea cu care vorbeau si convingerea cu care abordau tema respectiva, inclusiv emiterea de judecati, fara sa fi cunoscut situatia umana despre care vorbeau si fara sa fi stat macar o ora intr-o puscarie comunista, mi-am zis ca numai absurdul mai putea concura cu ridicolul situatiei in care ma aflam. Pacat ca in acele momente, Kafka nu era alaturi de mine.
A doua intamplare, desi mult mai scurta, a fost, in esenta, tot atat de stranie. La rugamintea unor ziaristi veniti din tara, le povesteam despre celula in care am stat intemnitat la Rahova si mai ales despre regimul de izolare la care am fost supus, mentionand printre altele ca aproape niciodata nu stiam ce ora era. Una dintre persoanele prezente, o tanara ziarista abia trecuta de douazeci de ani, m-a intrerupt mirata, intrebandu-ma:
- "Domnule Raceanu, de ce nu v-ati consultat ceasul?"
Auzind-o, am zambit in timp ce ceilalti au sarit cu gura pe ea dojenind-o pentru gafa.
lll
Timpul zboara ca vantul. Ranile se cicatrizeaza iar memoria paleste. Cu scurgerea anilor trecutul, inclusiv cel apropiat dispare incet in negura vremii, in timp ce prezentul isi continua existenta. E firesc ca viata sa-si urmeze cursul ei normal. Ar fi insa anormal, o tragedie pentru generatiile viitoare, ca istoria sa se repete in formele ei cele mai sumbre si inumane. Memoria, inclusiv cea scrisa, este singura garantie care ar putea preveni uitarea si repetarea unor astfel de tragedii.
Celula numarul 9
lll
Niciodata viata mea nu a fost pusa la o incercare atat de grea ca in perioada de detentie. Niciodata nu am fost inconjurat de atata ura si detestare, niciodata nu am fost supus atator umilinte. Niciodata convingerile mele nu au fost atat de contestate, iar spectrul mortii atat de aproape.
Am petrecut luni de zile intre peretii celulei nr. 9 si camera de ancheta din faimoasa citadela a Securitatii din Calea Rahovei, fara sa stiu de multe ori in ce luna sau zi din saptamana ma aflam, fara macar sa fi citit vreun rand sau sa fi stat de vorba cu cineva dinafara, nici macar cu membrii familiei sau avocatii alesi sa ma reprezinte. Izolarea impusa de dictator si Securitate, care m-a rupt complet de restul lumii, a avut drept scop infrangerea vointei mele si a oricarei rezistente din partea mea. Se urmarea de fapt transformarea mea intr-o fiinta ce putea fi manipulata dupa bunul lor plac. Mi-am propus sa supravietuiesc, dar nu pur si simplu - ceea ce nu ar fi fost greu de realizat in conditiile acceptarii unei cooperari totale cu ancheta - ci sa supravietuiesc, in masura posibilului, cu demnitate. Izolarea in care m-am trezit m-a ajutat, intarindu-ma in hotararea mea de a rezista. Era ultima batalie in razboiul pe care l-am dus ani de zile impotriva regimului totalitar.
Inca de la primele interogatorii mi-am zis ca dosarul ce urma sa fie intocmit va constitui, probabil, principala marturie a anchetei la care am fost supus la Rahova. Paradoxal, cu trecerea timpului - chiar daca acest lucru ar fi presupus zeci si zeci de ani - el urma sa devina singura mea speranta, singurul mijloc de comunicare cu cei ce au cunoscut sau ar fi avut posibilitatea in viitor sa cunoasca adevarata mea activitate. In situatia in care nu imi faceam nici un fel de iluzii cu privire la soarta care ma astepta - executia, sau in cel mai bun caz restul vietii in puscarie - vroiam ca dosarul meu sa transmita mesajul ca desi inconjurat de o atmosfera de totala adversitate si supus unor conditii extrem de dificile, uneori chiar de teroare psihica, nu am fost infrant, chiar daca cei ce m-au avut in captivitatea lor credeau contrariul.
Am pastrat secretul actiunii semnatarilor "Scrisorii celor sase"
Aceasta idee m-a preocupat in permanenta, practic m-a obsedat! Nu a trecut nici o zi de ancheta in care sa nu ma fi gandit la ea. In final, in iulie 1989, inainte de proces mi s-a oferit pentru cateva ore posibilitatea sa-mi rasfoiesc dosarul, pregatit de anchetatorii mei - ca urmare a interogatoriilor - in vederea judecarii si condamnarii. Atunci mi-am zis ca acest dosar cuprinde suficiente elemente pentru posteritate din care sa rezulte ca, de fapt am reusit sa pastrez secretul unor operatiuni in care am fost direct implicat sau pe care le cunosteam si ca ancheta, privita in ansamblu ei, a fost, in ultima instanta, practic directionata de mine si nu de cei in a caror captivitate m-am aflat. Astfel, printre altele, am pastrat secretul actiunii semnatarilor "Scrisorii celor sase" impotriva dictatorului; in plus o mare parte din "dezvaluirile" si "confesiunile" din timpul anchetei au fost produsul imaginatiei mele. De exemplu, una din figurile centrale ale dosarului, este un personaj fictiv creat de mine, care chipurile de-a lungul anilor mi-ar fi indrumat din umbra activitatea de "tradare". Atunci in iulie 1989 insa, cine ar fi putut prevede sau chiar imagina turnura dramatica pe care o vor lua evenimentele si care, mult mai devreme decat as fi sperat vreodata, mi-au confirmat in libertate atingerea obiectivului urmarit. Dovada difuzarea, in luna martie 1989, a "Scrisorii celor sase" precum si referirile publice facute dupa decembrie 1989, privind continutul dosarului meu. Astfel, la inceputul lunii mai 1990, insarcinatul cu afaceri ad interim al SUA la Bucuresti, Larry Napper, mi-a redat o convorbire avuta in acele zile cu Silviu Brucan, pe atunci membru al Consiliului Frontului Salvarii Nationale, care, pentru a-l convinge pe diplomatul american ca a avut acces la dosarul meu, i-a dat drept exemplu numele personajului fictiv mentionat mai sus. La auzul celor spuse de Napper, am zambit, gandindu-ma la reactia celor de la Washington cand vor citi comunicarea lui dupa discutia cu Silviu Brucan. In fond, nici diplomatul american si nici Brucan, nu aveau de unde sa stie ca personajul respectiv a existat numai in imaginatia mea, dar nu si in realitate!
lll
De la inceput, nu mi-am propus sa descriu desfasurarea zilnica a interogatoriilor, a procesului si a recursului sau comportarea celor ce m-au arestat, anchetat, judecat si condamnat la pedeapsa capitala. Asa cum am aratat mai sus, dosarul mentionat exista, iar procesul si recursul au fost filmate cu camere video la cererea dictatorului. Oricat de buna ar fi memoria mea, ea nu le poate concura. De asemenea, sper ca intr-o zi, dosarul respectiv, asa cum a fost intocmit de ancheta si pe baza caruia am fost condamnat la moarte, sa fie dat publicitatii.
Ceea ce nimeni nu va gasi in acel dosar, indiferent cat de atent il va rasfoi sau il va citi, sunt gandurile, sentimentele si framantarile mele din timpul detentiei, momentele de incordare si tensiune, de sperante si disperare, de teroare in fata mortii si de lupta zilnica dusa cu mine insumi pentru a-mi pastra cat de cat demnitatea umana. Asupra lor mi-am propus sa ma concentrez si sa le impartasesc. De asemenea, cum am judecat intr-o problema sau alta cu care am fost confruntat in timpul anchetei, precum si motivele care au stat la baza comportarii mele in unele momente cheie (proces, recurs, comutarea pedepsei capitale) petrecute la Rahova. Cu alte cuvinte, starea mea de spirit intr-o lume despre care doar auzisem, dar pe care nu o cunoscusem niciodata.
(n.r. - titlul si intertitlurile apartin redactiei)
A r h i v a
  Evazionistii EUROMEDIA    
  Dezvaluirile din Scandalul "INVESTECH" isi fac efectul    
  Copil batut cu toporul    
  Patriarhul Teoctist ii indeamna pe preoti sa lupte impotriva violentei in familie    
  O tanara si-a aruncat pruncul la gunoi    
  Un tata betiv a muscat din fiica sa    
  Motosan si-a ucis nevasta la betie    
  Razii in Obor si "Europa"    
  Ministrul Integrarii asteapta verdictul final al Europei in privinta vizelor    
  Apatrizii din Germania cer clementa Guvernului    
 Top afisari / comentarii 
 Dezvaluirile din Scandalul "INVESTECH" isi fac efectul (142 afisari)
 Daniela Gyorfi va filma un videoclip pentru adulti (100 afisari)
 "Infern '89" - calvarul lui Mircea Raceanu (37 afisari)
 Evazionistii EUROMEDIA (36 afisari)
 Roscata de la Andre s-a certat in direct la Radio Contact cu tatal ei (35 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2001 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.58343 sec.