Ziua Logo
  Nr. 1981 de sambata, 16 decembrie 2000 
 Cauta:  
  Detalii »
Editorial
America noastra cea de toate zilele
Cristian STEFANESCU 
In cele din urma a fost -totusi - George Walker Bush. In urma cu cinci saptamani, agentiile de presa transmiteau in ritm infernal notite scurte anuntandu-si clientii ca, din motive obiective, relatarile si, mai ales, comentariile anterioare se anuleaza. Cel mai inspirat dintre toti cei care au asistat nauciti la debutul degringoladei post-electorale americane s-a dovedit a fi, fara doar si poate, acel oficial britanic la a carui sugestie Cabinetul din Downing Street 10 isi deschidea scrisoarea catre George W. Bush Jr. cu formula "Daca, intr-adevar, ati castigat alegerile prezidentiale..."
Le-a castigat, oare, intr-adevar George W. Bush Jr.? In cele din urma, cursa s-a incheiat cu ceea ce Al Gore numea "imaculata renuntare" in fata unei instante care, sustin cei mai aprigi americanofili, nu greseste niciodata. Daca e chiar asa cum se spune in filmele hollywoodiene, vom afla dupa ce 14 institutii independente, apartinand societatii civile (organizatii nonguvernamentale sau organisme de presa, intre care ziare ca Miami Herald sau Washington Post) vor pune capat numaratorii neoficiale a voturilor, declansata ieri, pentru a constata (experiment tipic pentru americanii aflati intr-o continua cursa dupa senzatii tari) ce anume s-ar fi intamplat in cazul in care Curtea Suprema a Statelor Unite i-ar fi dat castig de cauza lui Al Gore. Samanta de scandal, ar spune unii. Vanare de vant, ar completa altii. Jocurile, in fapt, sunt deja facute. George Walker Bush este presedintele Statelor Unite ale Americii. Punct si de la capat.
Din 14 decembrie 2000, Statele Unite ale Americii ar trebui sa revina la normalitate. O normalitate in care doua formatiuni - singurele reprezentative pentru Lumea Noua - abia ajunse in pragul unei cvasi- fuziuni ideologice, atrase mult spre centrul ideologic de pragmatismul politicilor sociale si economice, se vad aruncate in extreme de pasiunile simpatizantilor proprii.
Totul e bine cand se termina cu bine? Misiunea viitorului presedinte al Americii nu este deloc simpla. Este chiar delicata. Iar demersul celor 14 institutii nu face decat sa arunce gaz pe foc. Va fi Bush Jr capabil sa se ridice peste nivelul asteptarilor, astfel incat sa poata inchide gura carcotasilor care ii vor contesta autoritatea? Caci, la fiecare decizie controversata a noului sef al Casei Albe, nemultumitii din tabara stanga il vor ataca, amintindu-i ca, pentru ei, nu ramane altceva decat un uzurpator al puterii. Capcanele sunt nenumarate, si, mai presus de toate, exista un subiect de care depinde nu doar viitorul presedintelui, nu doar viitorul Americii ci, in contextul actual global, viitorul intregului echilibru international.
Va reusi, asadar, echipa guvernamentala in care isi pune baza George Bush sa ofere solutii pentru provocarile sociale si economice pe care le vor avea de infruntat americanii dupa sfarsitul - din ce in ce mai evident - al ciclului economic ascensional ce a caracterizat cele doua mandate de supraincinsa Administratie Bill Clinton? in fapt, intreaga promisiune electorala avansata americanilor de expertii care fac, tehnic vorbind, politica in locul lui George Bush a pornit de la aceasta premisa: incetinirea cresterii economice. In caz contrar, implozia ce paste sistemul economic american ar putea provoca un uragan in al carui vartej se vor lasa angrenate, fara voie, toate elementele interconectatei retele financiare globale.
Ultra-liberalul Bush, venit din sudul conservator si, totodata, din seva parintilor fondatori ai Americii, a promis "mai putin stat si mai multa initiativa privata". Aceasta inseamna, in fapt, mai putine impozite. Dar Bush stie foarte bine ca acest demers, sustinut de marii producatori de tutun, petrol si produse farmaceutice (sau, de ce nu?, arme), nu va primi binecuvantarea adversarilor sai democrati. Atmosfera incinsa nu poate fi calmata nici prin desemnarea unor democrati moderati in Executivul ce urmeaza sa-si inceapa activitatea pe 20 ianuarie 2001, data la care noul presedinte preia cheia Biroului Oval si valiza in care se ascunde Butonul Rosu.
Cu toate acesta - si nu numai pentru ca in ultimul mandat Clinton a existat un ministru (cel al Apararii, William Perry) republican - Bush nu poate administra cu un Cabinet din care sa nu faca parte si ministri democrati. Senatorul John Breaux, din Louisiana, ar putea prelua Departamentul Energiei, in vreme ce actualul responsabil al Finantelor, Lawrence Summers, ar urma sa-si mentina portofoliul, se vorbeste in anturajul noului presedinte ales-desemnat. America este prea simetric bicolora pentru ca Bush sa comita eroarea unei guvernari monocolore.
George W. Bush poate fi o veste proasta. Pentru Africa, pentru Rusia, pentru China, pentru Orientul Mijlociu. Pentru cei de care economia Americii depinde, insa, George W. Bush nu poate fi decat o veste buna sau, in cel mai rau caz, o provocare.
Pe George W. Bush, se tem europenii, il va irita politica internationala. Poate ca, in fapt, europenii sunt chiar miopi si nu inteleg ca prezenta lui Al Gore la carma diplomatiei de la Washington nu ar fi insemnat decat o perpetuare a unei stari de amatorism multilateral, promovata de o echipa de diletanti care au incercat sa-si invete meseria, din mers, in ultimii opt ani, fiind, deopotriva, extrem de rezervati atunci cand a fost vorba de exercitarea puterii ultimei superputeri globale. In fapt, sa nu uitam ca ascensiunea lui Bush este si opera unei echipe din care fac parte oameni cu vechi state in scena politica internationala, oameni care au invatat baletul politic atunci cand obiectivul (atins) al Americii a fost falimentarea taberei adverse - Uniunea Sovietica si blocul sau de sateliti cu adevarat artificiali - si democratizarea Europei de Rasarit.
Departe de a fi un geniu, George Bush este, totusi, un tip inteligent. Suficient de inteligent incat sa inteleaga rolul muncii de echipa. Faptul ca in aceasta echipa se afla un titan al ultimului deceniu politic, si l-am numit aici pe Colin Powell, desemnat ca viitor secretar de Stat (drum bun, Madeleine Albright), este o proba elocventa. Ronald Reagan nu a fost nici el un geniu. Atunci cand americanii au investit un presedinte-actor, multi au ras de isprava democratiei de dincolo de Ocean. Cine a ras insa la urma, a ras mai bine.
America a dovedit ca este capabila sa-si accepte sistemul, chiar si asa, imperfect cum este, impregnat cu greseli. In acest timp, Dincoace de Ocean, europenii se zbateau, la Nisa, intr-un "sommet" in care toata lumea vorbea si nimeni nu mai avea timp sa asculte. Europa ar trebui sa renunte la a mai privi cu superioritate catre America recentei experiente electorale. Europa ar putea chiar sa invete cate ceva de la America. In vreme ce americanii jongleaza cu instrumentele de care dispun, europenii se chinuie sa inventeze mecanisme institutionale. Filosofii Cancelariilor europene nu sunt niciodata in criza de timp. America, insa, este mult prea pragmatica, iar saga alegerilor maraton din anul de gratie 2000 va sfarsi uitata sau - spre deliciul de week-end al americanului care, de luni pana vineri, munceste pe branci pentru cateva saptamani de concediu burghez pe an - prin a fi subiect de film.
A r h i v a
  Somnul ratiunii    2000-11-30
  America fluturaselor buclucase    2000-11-13
  Gore, Bush, Bore, Gush    2000-11-09
  Germania bunului simt    2000-11-04
  Scurtul drum al Iugoslaviei de la revolutie la revolutie    2000-10-25
 Top afisari / comentarii 
 "Beatlemania ", un fenomen creat artificial? (155 afisari)
 Generalul Odangiu, cameleonul de la Interne (38 afisari)
 Andreea de la "Exotic", vedeta "Playboy" - ianuarie (33 afisari)
 Publicul s-a intalnit cu profesionistii din mass-media (29 afisari)
 Blestemul Cernobilului (22 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2000 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.70699 sec.