Bucurestiul a fost din nou scena unei crime oribile, petrecuta intr-unul dintre cele mai periculoase cartiere, Pantelimon. Victima, Marius Dimitriu, 45 de ani, proprietarul agentiei de impresariat NARDO MANEQUIN, a fost executat, cu sapte focuri de arma, chiar in fata blocului in care locuia, de pe Soseaua Pantelimon nr. 221. Crima, prin modul de operare, este una fara precedent in Capitala si demonstreaza, inca o data, ca victimele asasinilor par a nu avea nici o cale de scapare. Este cel de-al cincilea caz din acest an de asasinat in plina strada petrecut in Bucuresti.
Filmul omorului
Ora 22.15. In Pantelimon este ora la care ies pe strazi "baietii de cartier", iar viata de noapte prinde contur in discotecile, barurile si cluburile din zona. O lume pestrita de "pesti", prostituate, combinatori si recuperatori se amesteca pe strazile prost luminate din spatele blocurilor. Pe bulevard insa, este lumina ca ziua. Un barbat masiv, cu barba, imbracat in trening, se indreapta agale spre blocul 201. Statura, mersul si intreaga atitudine a barbatului denota forta si aroganta. Apropiindu-se de intrarea in bloc, se opreste si saluta un grup de cunoscuti, care stau la o bere pe treptele scarii. Doi copii ridica ochii spre el.
O voce guturala razbate dinspre strada: "Ela, Pusti!" (n. red. - "Salut poponarule!" in argoul baietilor de cartier ciprioti). Dimitriu isi intoarce privirea. Doua focuri de arma pleznesc aerul si se infing in zidul din spatele lui. Pustii se risipesc ca potarnichile. Un alt glont sparge un geam de la parter. Barbatul ezita. In fata lui sunt doi tipi care vin spre el cu armele in maini. Incearca sa mearga spre ei, aplecat, putin oblic, pentru a se ascunde sub un camion aflat la marginea trotuarului. Ceilalti fug spre un gang, in partea opusa. Armele scuipa plumbi din nou. Dimitriu cade cu fata in jos. E ranit. Cei doi se apropie cu armele in maini. Unul dintre ei mai tinteste o data. Corpul barbatului receptioneaza glontul zvancnind. Alte doua gloante intra in corpul lui Dimitriu. Victima e in agonie. Isi indreapta privirea spre cei doi. Armele le fumega in maini. Criminalii sunt la doi pasi de el. Unul dintre ei ii pune talpa pe gat. Dimitriu deschide gura sa respire. Unul dintre asasini mai trage un foc. Cu piciorul pe gatul barbatului, cel de-al doilea ii murmura ceva si indreapta teava spre cap. Detunatura fatala se amesteca cu alte doua focuri trase de partenerul ucigas. Dimitriu isi musca limba si ramane nemiscat, mort, cu o gaura in tampla. Asasinii se indreapta calmi spre sosea unde urca intr-un taxi si pleaca. Dimitriu a ramas singur pe strada care mai adineauri era plina de oameni. O dara de sange curge spre marginea trotuarului. La balcon se vad cateva capete. Un sofer al firmei "CRISTAXI" opreste langa trotuar. Dupa cateva secunde, soferul lanseaza in eter un apel catre colegii sai: "A fost impuscat unu' pe Pantelimon! Pentru cine se afla in zona... un mort pe Pantelimon, aproape de biserica Capra".
Dupa atac apare si politia
La cateva minute de la atac, trupele speciale ale Politiei Capitalei au sosit in zona. Curiosii se stransesera in jurul cadavrului si comentau. Sectoristii au inceput sa indeparteze multimea care calca in picioare probele. Comandantul DGPMB, generalul Mircea Bot a venit dupa 20 minute, timp in care a sosit si echipa de criminalisti si legisti. Peste tot erau tuburi goale. "Au inceput sa traga de langa linia de tramvai" - si-a dat unul dintre privitori cu parerea. Politistii au inceput sa inconjoare cu creta locul unde erau tuburile. Acestea proveneau din doua pistoale de calibru diferit. Unul de 7,62, iar celalalt de 9 mm, imprastiate pe o raza de sase metri. Martorii insa erau foarte putini si discreti, iar intrebarile politistilor se loveau de raspunsurile evazive ale locatarilor unui cartier invatat de mult cu "Omerta".
La 14 ore dupa omor sunt identificati posibilii criminali
Dupa 14 ore de cercetari, criminalistii Capitalei au rezumat incidentul prin colonelul Gheorghe Barbu, ofiter in cadrul Compartimentului Omoruri al DGPMB: "In urma cercetarilor efectuate s-a stabilit ca Marius Nucu Dimitriu, patronul unei agentii de impresariat, a murit impuscat, de mai multe ori, cu arme de diferite calibre. Dupa ce au fost facute investigatii, s-a stabilit posibila identitate a celor doi asasini, acestia fiind, Sabatelli Carmelo, de 25 de ani si Torcasso Pasquale, de 25 de ani. Ambii sunt posesori de pasapoarte eliberate de autoritatile italiene. ".
Desi precizarea politistului pare exacta, iar portretele celor doi au fost realizate dupa descrierile taximetristului, colonelul Barbu a sustinut ca identitatea celor doi poate sa nu fie aceasta: "Nu se stie nationalitatea exacta. Nu se stie de asemenea care a fost mobilul crimei. Dupa ce l-au impuscat pe Dimitriu, s-au urcat intr-o Dacie - taxi si au plecat. Portretele robot au fost realizate cu ajutorul martorilor si al taximetristului. Pe de alta parte, este posibil ca acestia sa-si fi fabricat identitati, dar modul de operare este unul de tipul mafiei italiene. Noi am distribuit pozele si semnalmentele infractorilor la toate punctele de iesire din tara, dar nu stim daca nu cumva au plecat deja".
Semnalmentele urmaritilor
Conform aceleiasi surse, Torcasso este un tip atletic, de aproximativ 1,75 metri, ten pal, par negru, cret si era imbracat intr-o pereche de blue-jeans si un tricou alb. Cel de al doilea criminal, Sabatelli, este mai scund, cam 1,70 metri, atletic, cu par negru tuns scurt si era imbracat tot in blugi si tricou.
Trebuie precizat insa ca felul in care a fost apelat Dimitriu inainte de a fi impuscat, acel "Ela, Pusti", este specific cipriotilor si nu italienilor. Este o injuratura specific grecilor care traiesc in Cipru, dar este folosita si de turci, precum si de cei care se invart intr-un anumit mediu. Injuratura este foarte dura, nu se foloseste intre amici ca gluma si reprezinta un afront direct adus celui careia ii este adresata.
Raportul preliminar al necropsiei a confirmat ca Marius Dimitriu a fost impuscat de sapte ori. Gloantele l-au lovit din lateral, in gat, torace, mana dreapta, coapsa stanga, si cap. Medicii legisti au intarit faptul ca in corpul victimei erau plumbi de doua calibre diferite.
La randul sau, taximetristul a declarat politistilor ca ucigasii sunt doi tineri, care au mai putin de 25 de ani. Cand s-au urcat in masina, unul dintre ei i-a pus pistolul la cap si l-a obligat sa plece. La primul semafor, insa, tinerii au coborat din taxi si au fugit.
Surse din Politie au dezvaluit ca asupra lui Dimitriu a fost descoperita o mare suma de bani, care insa nu i-a atras pe asasini.
Un afacerist cu obiect de activitate periculos
In anul 1993, Marius Nucu Dimitriu s-a repatriat, impreuna cu familia sa, din Statele Unite ale Americii, dupa zece ani de sedere. La scurt timp s-a apucat de afaceri si a pus bazele unei firme de impresariat, pe care a denumit-o NARDO MANEQUIN. Dupa o vreme, s-a despartit de sotie si de baiatul sau, in varsta de 19 ani, acestia alegand un alt oras ca domiciliu.
Afacerea lui Dimitriu era, la prima vedere, foarte simpla. Fetele dornice de castiguri bune se prezentau la biroul acestuia unde incheiau un contract de colaborare ca dansatoare, animatoare sau dame de consumatie. Primele tari unde Dimitriu a obtinut contracte de impresariat au fost Elvetia, Japonia si Cipru, dar, in ultimul timp, victima lucra si cu Grecia, acolo unde fetele nu puteau ajunge decat pe rute periculoase, prin trecerea ilegala a frontierelor. Asemenea afaceri ii aduceau lui Dimitriu bani foarte buni, asa ca in scurt timp a reusit sa achizitioneze, in afara apartamentului de patru camere in care isi avea sediul firma, si alte doua apartamente, in acelasi bloc dar la scari diferite. Fetele care veneau din provincie si urmau sa obtina contracte in strainatate erau cazate acolo. O parte din ele lucra in barurile de noapte ale Bucurestiului, ca dansatoare, pentru a mai pune un ban deoparte. Felul in care a fost asasinat Dimitriu, cu ura, sange rece si sadism, nonsalanta ucigasilor de a nu-si acoperi fata, dar si indiferenta fata de posibilii martori ai evenimentului, conduc la concluzia ca asasinii au avut o problema personala cu Dimitriu si l-au sanctionat crud, cu sapte plumbi.