Ziua Logo
  Nr. 1648 de joi, 25 noiembrie 1999 
 Cauta:  
  Detalii »
Editorial
Capul lui Vasile
Sorin ROSCA STANESCU 
Cat de intemeiate sunt semnalele privind eliminarea lui Radu Vasile din fruntea guvernului? Pe aceasta partitura canta mai multe voci. PDSR anunta o motiune de cenzura. Sindicatele cer inghetarea preturilor, ceea ce este imposibil, sau schimbarea guvernului. Din directia PNTCD, rivalii lui Vasile, in frunte cu Remus Opris, arata si ei cu pumnul. Presa trage, la randul ei, semnale de alarma. Asigurarile timide in favoarea lui Vasile date uneori de presedintele Constantinescu amplifica nesiguranta. Se contureaza, deci, ideea ca Radu Vasile va fi curatat imediat dupa summit-ul de la Helsinki pentru a nu forta prea mult starea de spirit a opozantilor sai si, in acelasi timp, pentru a nu compromite sansele Romaniei vizand Uniunea Europeana.
Acest zvon care persista, legat de o schimbare de guvern, este o prostie. Un efect zgomotos si nimic mai mult al conflictului ireconciliabil de la varful PNTCD. Iar daca se face cineva, cu adevarat vinovat, de tulburarea apelor, acela este Remus Opris. In cele ce urmeaza voi explica afirmatiile de mai sus.
In primul si in primul rand, se cuvine sa precizam ca, exceptand o lovitura de stat, cum a fost cea din septembrie 1991, care a doborat Guvernul Roman, un prim ministru nu poate fi dat la o parte decat pe doua cai: daca isi da demisia sau daca este aprobata in Parlament o motiune de cenzura. Un premier nu isi da demisia decat in eventualitatea in care principalele forte politice ale coalitiei ii cer acest lucru si daca exista o uriasa presiune a mass-media si institutiei prezidentiale. Vezi cazul Victor Ciorbea cand au fost intrunite toate conditiile de mai sus si totusi a durat mai mult de doua luni pana cand cel pus la zid a decis ca trebuie sa plece. In cazul lui Radu Vasile nu exista o asemenea solicitare. Ministrii PD si partidul in ansamblul lui il sustin, dinspre PNL nu se fac nici un fel de valuri si la fel dinspre UDMR. Singurele contestatii sunt lansate de un grup rival din PNTCD, dezvoltat in jurul tandemului Opris - Galbeni. Nici presa nu insista asupra oportunitatii unei demisii. Institutia prezidentiala este, sa-i spunem, pozitiv neutra. Sindicatele, in ciuda galagiei uneori stridente, fac doar un joc de picioare, marile centrale fiind constiente ca schimbarea guvernului inaintea alegerilor este total neproductiva. Nici PDSR nu are alternativa. Nu exista in PNTCD vreo personalitate mai agreata de PDSR decat Radu Vasile. In fine, chiar si institutia prezidentiala care nu prea l-a rasfatat pe premier, a pus surdina criticilor. Primul ministru nu are nici un motiv sa se gandeasca la demisie. O va face doar daca Dumnezeu ii ia mintile. Dar, Vasile, asa cum il stiu, nu va da cu caciula de pamant, in plina iarna. A doua ipoteza este la fel de subreda. O motiune de cenzura care sa aiba si succes nu ar putea fi, teoretic, initiata decat de catre Coalitie. Respectiv de majoritatea parlamentara. Ceea ce este pe cat de nerealist, pe atat de ridicol. Contracandidatii lui Radu Vasile mai trebuie sa astepte.
Dar ce se intampla in PNTCD? Ieri, Adrian Patrusca, redactorul sef al acestui ziar, a explicat ca ne aflam in prezenta unui conflict doctrinar de anvergura. Ca pentru prima data, PNTCD a lansat un program cu adevarat de dreapta. Iar creatorul acestui program este Organizatia de tineret sustinuta de Radu Vasile. Acolo, tandemul Opris - Galbeni a pierdut la un scor zdrobitor. Pentru functia de presedinte rezultatul a fost 209 la 105, iar nominalizarile pentru Biroul de conducere al tineretului au fost facute la un scor si mai mare. Ultimul votat a avut 230 din 300 de adeziuni posibile. Aceasta noua echipa de conducere a Organizatiei de tineret, devotata intru totul premierului Radu Vasile si promotoare a unui program politic si economic coerent si de dreapta, ii intareste fruntasului taranist pozitia in partid. O pozitie subrezita, partial, prin simplul fapt ca stand toata ziua la guvern, Radu Vasile le-a lasat unor rivali cum sunt Opris, Galbeni sau Pitigoi un mare spatiu de manevra pe care acestia l-au utilizat pentru fel de fel de diversiuni.
In realitate, desi confruntat cu fel de fel de atacuri nedemne, lansate din interiorul PNTCD, Radu Vasile detine pozitii extrem de puternice in partidul in care a fost votat secretar general prin votul direct al Congresului. Este singurul lider taranist care apare in sondaje si care dispune de o echipa de personalitati si de tehnicieni a caror valoare nu poate fi contestata. Oricine poate observa ca nici unul dintre adversarii sai nu are curajul sa-l contracandideze. De altfel, cei care il contesta sunt impartiti in mai multe grupuri ale caror interese sunt divergente. Barometrul tineretului taranist indica faptul ca, in acest moment, o limpezire a situatiei in PNTCD, pe o cale democratica, nu ar pune in pericol unitatea partidului.
Foarte departe de a fi demis sau de a demisiona Radu Vasile are, dimpotriva, oportunitatea de a ataca in forta. De a forta un Congres PNTCD in ianuarie. Cu suficient timp inainte de alegerile locale. Atat timp cat nici o personalitate din PNTCD nu este suficient de proeminenta pentru a-si anunta candidatura la functia de presedinte, singurul castigator al unui asemenea demers va fi Radu Vasile. Daca va ezita, atunci, rateaza cea mai buna ocazie a vietii lui.
A r h i v a
 Top afisari / comentarii 
 PDSR stapaneste Justitia galateana (56 afisari)
 Andruta Ceausescu cere Procurorului General promovarea unui recurs in anulare (32 afisari)
 Presedintele PDSR Vrancea i-a spart in cap o cana cu vin ziaristului Marian Garleanu (24 afisari)
 EXPOMIL'99 a devenit pericol pentru Moscova (23 afisari)
 Profesorii universitari au fost ieri in greva de avertisment (19 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-1999 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 1.14534 sec.