La sfarsitul saptamanii trecute, Romania a fost tinta lucrarilor Conferintei Nationale a PDSR, care a adoptat hotararea de a-l sprijini pe Ion Iliescu in drumul sau spre o noua urcare in carlinga patriei, de unde sa ne conduca victorios, pret de un nou mandat, spre alte realizari. Ca argument al corectitudinii dorintei pedeseriste in raport cu putirinta Constitutiei (lucrare ce, la o adica, poate fi rastalmacita de insusi parintele ei in persoana, colonelul Iorgovan) a fost adusa reactia Curtii Constitutionale din 1996, care, dand curs unei contestatii din popor, a replicat ca Ion Iliescu are dreptul sa participe la alegeri cat il tin muschii. Cum dl Iliescu a participat, dar a cazut la numaratoare, ar fi limpede ca de la sine ca, datele ramanand neschimbate, el poate linistit sa se inscrie iar, chiar daca acum ar exista riscul destul de serios ca domnia sa sa castige. Demn de remarcat, de la bun inceput, este faptul ca Ion Iliescu se afla in ilegalitate pana la gat chiar si fara sa se mai inscrie o data in cursa pentru cine loveste mai cu spor in biata noastra tarisoara. Pana si in Parlamentul Romaniei, categoria Senat, domnia sa a patruns prin efractie, deoarece, conform legii, ca presedinte neatarnat nu poti sa-ti indrepti sperantele decat fie spre pastrarea sinecurii de pana atunci, in caz ca ai sansa de a da peste un electorat atat de tampit incat sa te mai aleaga o data, fie inapoi la cariera universitara dintai, ori, dupa caz, la proiectat canale de irigatie, in consens cu diploma dobandita la scolile tineretii, in eventualitatea ca o pensie frumusica nu ti-ar tihni. Daca actuala conducere n-ar fi fost scoasa de la borcan pentru a favoriza infractorul comunist, Ion Iliescu ar fi fost de mult scos din viata politica, macar pentru ca a patruns pe fereastra de la toaleta a forului legislativ suprem, daca nu chiar si in puscarie, pentru asasinatele comise in timpul evenimentelor din decembrie 1989, pentru mineriadele organizate in 1990 si in 1991 si pentru paraginirea sistematica a economiei nationale, ca urmare a incompetentei, a relei vointe si a jafului performat ca in codru de haita sa de sacali cu botnite cazute ca la un semn langa zidurile garnizoanei din Targoviste. Daca din 22 decembrie 1989, cand KGB l-a suit pe tronul cizmarului, si pana la 27 septembrie 1992, cand a fost castigat al doilea rand de alegeri la care a participat Ion Iliescu, se cheama a alcatui un mandat neconstitutional, (deoarece, spun ei, strategii PDSR, Constitutia colonelului Iorgovan nu fusese inca ridicata din cenusa activistilor de partid data la intors pe fusul orar al democratiei), atunci, prin extensie, nici alte infaptuiri legate de acele vremuri n-ar prea fi lovite de valabilitate, fie ele pozitive, fie mai putin. Altfel zis, accidentele de munca, erorile manageriale, stangaciile politice, inadvertentele serviciilor secrete, galcevile publice, micile capatuieli oarecum necuvenite, tonurile mai aspre in discutii, anumite vanzari en-gros mai supuse interpretarii critice si alte asemenea atentii cu care comunistii, in graba trecerii timpului, bucurosi ca au scapat de Stejar, au potcovit Romania, toate acestea, asadar, daca ar trebui sa li se puna o eticheta, vorba poetului, ei bine, atata timp cat Constitutia inca nu prinsese chipul si asemanarea colonelului Iorgovan, cad intr-un fel sub incidenta zonei de neutralitate a istoriei, in care nimeni nu este direct vinovat de ceva precis, totul latindu-se asupra colectivitatii largi de oameni ai muncii prinsi sub intemperiile vremii, caci numai cine nu munceste nu greseste. Plus ca, sa nu uitam de agenturi cu interese straine de neam, care numai raul ni l-au dorit de cand ne stim. Dar asta inca n-ar fi tot. In textul oficial propus patriei de Conferinta Nationala a PDSR, Ion Iliescu a fost caracterizat drept "fondatorul democratiei si statului de drept instaurat in Romania dupa revolutia din Decembrie 1989 si initiator al transformarilor din societate, care au condus la modernizarea Romaniei si la racordarea la valorile europene". Daca Ion Iliescu este, intr-adevar, raspunzator precum se spune de transformarile survenite in Romania in acesti ultimi ani de chin si distrugere, in care coruptia si dizolvarea autoritatii statului, ca sa nu mai vorbim de ramanerea cu mult in urma celorlalte tari vecine si prietene, au facut din patria noastra oaia raioasa a unui continent altminteri dragut, numai si pentru atat si ar trebui insfacat si facut coleg de celula cu Miron Cozma. Bine ca au recunoscut-o public insisi colegii domniei sale. Daca, insa, democratia, statul de drept, modernizarea si valorile europene sunt privite prin prisma dictionarului, atunci mare surplus de nerusinare si-au permis pedeseristii sa deverseze poporului cu ocazia propunerii la candidatura a celui care a pervertit si batjocorit aceste notiuni, de-au ajuns opusul celor care au fost concepute de fauritorii limbii romane, in a doua parte a secolului al XIX-lea si prima parte a celui urmator. Or fi existand natarai si masochisti care sa caste gura pasiv la minciunile pedeseristilor si ale smecherasului de Oltenita. E plina lumea. In fond, procentele obtinute de terminatorii Romaniei sunt o realitate. Ce gandesc celelalte figuri proeminente ale scenei politice romanesti, purtate de soarta in tabara adversa, prezinta de-abia un interes mare. Astfel, liderul PNTCD, nobilul Ion Diaconescu, afland ca omologul de la PDSR vrea sa se bage din nou la Cotroceni, atat a avut de replicat: "Nu este exclus sa existe unele initiative de contestare la Curtea Constitutionala a candidaturii lui Ion Iliescu, insa nu eu voi fi acela care sa faca un astfel de demers". Dl Diaconescu, vulpoi batran si las, a continuat: "Nu precizez al catelea mandat, ca sa nu se creada ca am ceva cu domnia sa si as vrea astfel sa influentez Justitia, in cazul in care ar fi sesizata Curtea Constitutionala". Daca informatiile unui strain despre Romania contemporana s-ar opri aici, ar fi de ajuns sa-si faca o idee despre mersul lucrurilor. Liderul fortelor democratice este convins ca liderul fortelor comuniste a incalcat legea (altminteri de ce nu recunoaste ca Ion Iliescu este indreptatit sa candideze?), dar nu vrea sa se spuna ca are ceva cu domnia sa; perversitatea este dusa pana acolo incat Ion Diaconescu invoca si spaima de a nu fi acuzat ca, prin afirmatiile sale, ar fi adus atingere la independenta Justitiei. Daca Ion Iliescu este vinovat si inca de incalcarea Constitutiei, nu doar a unei legi oarecare, atunci Ion Diaconescu, slujitor al statului de drept si lider al unei institutii atat de specifice democratiei, precum este Parlamentul, categoria Camera Deputatilor, ar trebui sa se afle in prima linie a acuzatorilor capeteniei pedeseriste. Daca nu, asta inseamna ca si unul, si celalalt slujesc una si aceeasi democratie: cea originala. Nici nu mai merita sa dezvoltam.

Liviu CANGEOPOL Nota: Titlul si intertitlurile apartin redactiei