Ziua Logo
  Nr. 1534 de miercuri, 14 iulie 1999 
 Cauta:  
  Detalii »
Dezvaluiri
Constantinescu a asistat la dezgroparea unei victime Recuperarea cadavrelor este extrem de dificila Sinistratii din Retezat nu au primit deocamdata hrana si apa potabila
Presedintele Romaniei a promis 10 milioane de lei si cheltuieli de inmormantare napastuitilor de la Raul Mare
-- Cel putin 10 cadavre au ramas ingropate sub Retezat
Presedintele Constantinescu a inspectat, marti dimineata, zona in care au avut loc alunecarile de teren din apropierea barajului Gura Apelor, precum si trupele de jandarmi si militari ce se afla dislocate in zona. El era insotit de prefectul judetului Hunedoara, de presedintele Consiliului Judetean, de seful DAPL, Vlad Rosca, de ministrul Mediului, Romica Tomescu si de reprezentanti ai apararii civile si ai armatei.
Elicopterul in care se afla seful statului a aterizat pe baraj, Emil Constantinescu deplasandu-se ulterior cu un autoturism spre colonia muncitoreasca distrusa. El a sosit acolo in momentul in care echipele de salvare au descoperit corpul unui barbat aflat sub darimaturi, presedintele fiind puternic marcat de acest lucru.
Presedintele Constantinescu a considerat ca s-a facut tot posibilul pentru limitarea efectelor dezastrului, afirmand ca este vorba despre "un exemplu de cooperare" intre autoritatile locale si cele centrale. Seful statului a vizitat apoi tabara de elevi de la Bradatelu, care a fost evacuata, pentru evitarea producerii unor accidente.
Reamintim faptul ca operatiunile de salvare a celor aproape 100 de persoane, care au ramas izolate in colonie, au fost mult ingreunate de conditiile meteorologice nefavorabile, de terenul accidentat si de imensele blocuri de stanca ce au blocat drumul de acces spre zona calamitata. Drumul spre colonia muncitoreasca de la barajul de pe Riau Mare a fost deblocat totusi, ieri la pranz.
Dupa amiaza, presedintele s-a intors la Bucuresti, cu un avion care a decolat de pe aeroportul din Caransebes.
Operatiunea de recuperare a cadavrelor ingropate sub malul si pietrisul antrenat odata cu prabusirea versantului peste un grup de cladiri din colonia muncitoreasca de la barajul de pe Raul Mare, este extrem de dificila, din cauza miilor de tone de pietris, busteni si mal care s-au revarsat peste imobil, acoperind in totalitate parterul. Toate acestea s-au pabusit peste o cladire din colonie, formata din parter si doua etaje, aproape jumatate din imobil fiind aruncata, din cauza fortei alunecarii de teren, intr-un alt bloc alaturat, afectandu-l grav si pe aceasta. Echipele de interventie au spart peretii laterali ai unui apartament situat la parterul blocului, astfel incat sa nu fie totusi afectata structura de rezistenta a cladirii, spre a putea scoate unul din cadavre. Pana la orele pranzului, au fost extrase de sub ruinele cladirii doua cadavre, din cele treisprezece care se presupune ca exista. In zona se afla patru blocuri locuite si doua partial demolate.
Presedintele Emil Constantinescu, care a vizitat ieri, zona sinistrata de la poalele masivului Retezat, a declarat ca familiile celor morti vor primi, din partea Guvernului, 10.000.000 de lei, plus cheltuielile de inmormantare. El a mai spus ca locuintele distruse nu vor mai fi refacute, intrucat o parte dintre acestea erau deja dezafectate, dar ca lucrarile la baraj trebuie continuate. Seful DAPL, Vlad Rosca, sustine ca, dupa centralizarea pagubelor, va propune Guvernului un Proiect de Hotarare pentru acordarea de bani si materiale de constructie.
Oamenii care au ramas in colonia de la Brazi sa caute victimele dezastrului de noaptea trecuta nu au primit, pana in prezent, apa potabila si alimente, din cauza ca drumul de acces catre colonie este, in continuare, blocat. Prefectul de Hunedoara, Nicolae Stanca, a declarat ca proviziile sunt pregatite, insa deocamdata nu a fost gasit un elicopter pentru a le putea transporta in zona sinistrata. Colonia Brazi este, in continuare izolata, pentru ca drumul de acces este surpat in cateva locuri. Echipele de interventie au lucrat toata noaptea, pentru indepartarea imenselor bucati de stanca si bolovani care au barat drumul in 14 puncte. Prefectul a afirmat ca, in continuare, se lucreaza pentru remedierea portiunilor de drum surpat.
Membrii Comisiei Judetene de Aparare impotriva Dezastrelor Hunedoara s-au intalnit, in timpul noptii de luni, la Prefectura Hunedoara, pentru o prima evaluare a catastrofei de la Barajul Raul Mare-Retezat. Potrivit bilantului provizoriu, numarul persoanelor disparute este de 13, iar cel al ranitilor de 7. Prefectul de Hunedoara a spus ca, la ora actuala, nu mai ploua si ca pericolul producerii unor noi catastrofe este exclus. De asemenea, el a tinut sa precizeze inca o data ca barajul nu a fost afectat in nici un fel si ca este in siguranta.
Daniel MARIAN 
A r h i v a
  Un milion de dolari pentru Sacal    
  Constantinescu cearta America    
  Planul de Stabilitate poate izola Balcanii    
  IGP minte in serie pentru a acoperi accidentele politistilor mahmuri    
  In "cazul Bucur" politistii frizeaza prostia    
  Raul Topolnita a carat gunoiul din Turnu-Severin in Dunare    
  Trenurile dintre Banat si Litoral ocolesc pe Valea Jiului    
  Fantanile din Sanpaul sunt pline de noroi    
  5000 de hectare de terenuri agricole au fost inundate in vestul Banatului    
  Vestul tarii se lupta cu apele, iar Bacaul se usuca    
  Sinistratii din Bratca-Bihor au primit lenjerie de pat    
  Siretul a mai inghitit doi vranceni    
  Moldovenii muncesc cand pot    
  Aradenii nu mai au voie sa bea apa din fantani    
  Crucea Rosie trimite sinistratilor paturi si branza topita    
  Viiturile au lasat 33 de localitati in bezna    
  Doi politisti au marsaluit 30 de kilometri prin munti pentru a anunta un nou dezastru in nordul Gorjului    
  Raurile din Oltenia, Banat si Crisana se umfla    
  Inundatiile din Caras Severin au produs pagube de peste sapte miliarde de lei    
  MS Regele Mihai este alaturi de romanii loviti de stihii    
  Barajele vor fi golite la primul semn de viitura    
  400 de oameni sunt izolati in Sibisel    
  Torentele au otravit apa potabila    
  BTT-SA a daruit firmei VOX Univers SRL o afacere de 500.000 de dolari pe luna    
  Seful Cercetarilor Penale din IJP Ialomita recunoaste ca a primit in dar paleti si ciment de la primarita Rada Stanescu    
  Din Romania au fost expulzati peste 800 de emigranti in sase luni    
  Politistii vor fi instruiti pentru apararea drepturilor omului    
  "Maradona" in actiune    
 Top afisari / comentarii 
 Centrul de hematologie Bucuresti a dat ieri sange doar pentru operatiile pe cord (1057 afisari)
 Raul Topolnita a carat gunoiul din Turnu-Severin in Dunare (196 afisari)
 Seful Cercetarilor Penale din IJP Ialomita recunoaste ca a primit in dar paleti si ciment de la primarita Rada Stanescu (80 afisari)
 BTT-SA a daruit firmei VOX Univers SRL o afacere de 500.000 de dolari pe luna (47 afisari)
 Un criminal in libertate:Nicolae Plesita (42 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-1999 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01041 sec.