Dinamo Bucuresti a castigat ieri, cu 2-1 (1-1), meciul amical disputat impotriva divizionarei secunde Rocar, pe terenul acesteia din urma. Gazdele au deschis scorul prin Florin Macavei, in minutul 28, pentru dinamovisti marcand Giani Kirita (39) si Adrian Mutu (51). Antrenorul Cornel Dinu a folosit urmatoarea formula de echipa: Preda (46 Anita) - Vito (46 Oncica), G.Kirita (83 Ene), Hildan, Aldea, Dobre - Tames, Calin (63 R.Chirita), Dumitrescu - Gane, Mutu. Dinu l-a folosit in aceasta partida pe fundasul italian Santerano Vito, care se afla in pregatiri cu Dinamo. Vito a mai fost in probe la formatia dinamovista in vara anului 1998.
Presedintele FIFA, Joseph Blatter, a declarat cotidianului german "Frankfurter Rundschau" ca organizarea Cupei Mondiale de fotbal din doi in doi ani va fi posibila incepind cu anul 2009, informeaza AFP. Blatter a explicat ca reforma competitionala poate fi aplicata la nivel mondial cel mai devreme dupa Campionatul European din anul 2004. Pe continentul sud-american, contractele incheiate pentru Copa America sunt valabile pana in 2003. Presedintele FIFA a precizat ca, dupa Campionatul European din anul 2000, calendarele competitionale ale Europei si Africii pot fi armonizate si a adaugat ca o uniformizare internationala va fi posibila dupa sfarsitul Cupei Mondiale din anul 2006. Referitor la sansele Africii de a organiza Cupa Mondiala din anul 2006, Joseph Blatter a declarat ca va sprijini un stat african, in cazul in care acesta demonstreaza ca are infrastructura si mijloacele necesare unui astfel de eveniment mondial.
Pentru a se prezenta in conditii cat mai bune la meciul de baraj, care va avea loc pe 19 iunie, FC Ariesul a reusit sa smulga semnaturile a doi "titani" ai fotbalului clujean. Astfel, incepand de saptamana viitoare, mai bine zis la meciul cu Phoenix Baia Mare, pe banca tehnica a turdenilor va sta nimeni altul decat Remus Vlad, in timp ce asistenta medicala va fi asigurata de fostul arbitru Dan Dragos Craciun.
La sfarsitul acestei saptamani, se va desfasura la Hanovra (Germania) a cincea editie a Campionatelor Mondiale de gimnastica aerobica. Desi fara Claudiu Varlam, de cinci ori medaliat la precedentele intreceri, care are hernie de disc, lotul Romaniei spera sa obtina cel putin doua clasari pe podiumul editiei din acest an. Reprezentantii tarii noastre vor concura in probele de trio masculin si feminin, duo mixt si individual. Vor mai face deplasarea antrenorul Gabriel Popescu, arbitrii Maria Fumea, Adriana Andreason, Alina Dragan si Nicolae Vieru, care a fost desemnat de FIG ca presedinte al juriului.