Liderul rebelilor kurzi, Abdullah OIalan, a afirmat, marti, in cea de-a doua zi a procesului desfasurat in insula Imrali, ca nu este vinovat de abuzurile si atrocitatile comise de partidul sau, autoproclamandu-se, in acelasi timp, lider al PKK. Interogat de catre presedintele tribunalului, OIalan a asigurat ca el s-a opus uciderii civililor, rapirii copiilor din satele kurde, asasinarii disidentilor din PKK si atentatelor impotriva turistilor comise de organizatie, a constatat o corespondenta a AFP. Seful PKK a pus toate aceste acte pe seama unor "initiative individuale" sau a unor "grupari" din cadrul Partidului Muncitorilor din Kurdistan. Intrebat despre cei 33 de soldati dezarmati ucisi de PKK, in 1993, la Bingol (in estul Turciei), el a afirmat: "Eu nu am dat niciodata un asemenea ordin", dand vina pe secundul sau din acea perioada, Semdin Sakik - condamnat de curand la moarte de justitia turca - care a afirmat ca primise dispozitia de la OIalan. Liderul kurd a dezmintit ca PKK l-ar fi asasinat pe premierul suedez Olof Palme in 1986, subliniind ca acea crima ar putea fi opera unui grup dizident din PKK, condus de fosta sa sotie, Kesire.
Referitor la traficul de droguri pe care PKK este acuzat ca il practica pentru a-si finanta gherila, liderul rebelilor kurzi a asigurat ca s-a opus dintotdeauna, fara a exclude insa faptul ca anumite grupuri au efectuat astfel de actiuni, sau ca partidul sau a avut de castigat din traficul de stupefiante. Dupa interventia sa, partea civila care asista la porces - parintii soldatilor ucisi in sud-estul tarii, unde a inceput, in 1984, rebeliunea kurda - a venit la bara pentru a-i pune intrebari. "Noi am trait intotdeauna in pace cu vecinii nostri kurzi, pana cand ati venit voi", a exclamat un civil. "Ce fel de kurd esti tu, cand tu ucizi kurzi?", l-a intrebat un conational pe liderul PKK. Majoritatea reprezentantilor partii civile au cerut condamnarea la moarte a lui Abdullah OIalan. Liderul PKK a produs o mare agitatie in randul publicului, declarand, la sfarsitul audientei, ca doreste sa lupte pentru pace, repetand ceea ce afirmase la inceputul procesului.
Separatistii kurzi din PKK au afirmat, ieri, ca sustin apelul liderului lor, Abdullah OIalan, de a abandona lupta armata impotriva Turciei, se arata intr-o declaratie a agentiei pro-kurde DEM. "Suntem de parere ca 15 ani de razboi sunt mai mult decat suficient", afirma Consiliul Comandamentului partidului rebel kurd. "Credem ca nimeni nu va avea de castigat daca razboiul se prelungeste. Din aceasta cauza, speram ca o solutie diplomatica sa se obtina in pace si fraternitate", adauga comunicatul.