In februarie 1972 am avut ultima intrevedere cu generalul Alexandr Saharovski, primul consilier sef al Securitatii romane, devenit ulterior unul dintre sefii Primului Directorat Principal al KGB (responsabil cu spionajul strain) si virtualul meu sef. Dupa ce a fost, timp de 15 ani, spion-sef al Uniunii Sovietice (cel mai "longeviv" spion din istoria sovietica), s-a retras de curand din motive de sanatate, dar a continuat sa colaboreze indeaproape cu seful KGB si viitor presedinte sovietic Iuri Andropov. Ca intotdeauna, am fost impresionat de fermitatea credintei sale ca Rusia va ramane intotdeauna un stat politienesc. "Fiecare societate isi reflecta intotdeauna propriul trecut", mi-a spus. "Lagarul socialist putea disparea, dar un lucru era sigur ca va ramane neschimbat: gosbezopasnost-ul nostru - serviciul securitatii statului. Acesta a tinut in viata Rusia de 500 de ani incoace, a transformat-o in cea mai importanta forta militara din lume si o va mentine in aceasta pozitie pentru inca alti 500 de ani", a prezis Saharovski privindu-ma drept in ochi. Pana acum, Saharovski s-a dovedit a fi un profet formidabil. Succesorul lui la Primul Directorat Principal, Vladimir Kriucikov, a devenit mai tarziu seful KGB si, ca autor al loviturii de stat din august 1991 care aproape ca l-a inlaturat, pentru scurta vreme, pe liderul sovietic Mihail Gorbaciov, a impartasit, cu siguranta increderea orbeasca in gosbezopasnost. Si succesorul lui Kriucikov, Evgheni Primakov (care a devenit ofiter KGB acoperit pe vremea lui Saharovski) a fost, pana de curand premier sub presedintia lui Boris Eltin, si e posibil sa candideze pentru presedintie! Acum, dl Eltin continua traditia prin numirea lui Serghei Stepasin, un vechi colaborator al KGB, in functia de prim ministru. Suferindul domn Eltin vrea, aparent, sa intoarca tara inapoi la traditionala autocratie rusa, in care controlul este detinut de politia politica personala a conducatorului. Aceasta n-ar trebui sa constituie o surpriza. In fond, Boris Eltin si-a inceput mandatul, in 1991, prin a-si construi propria politie politica. Imediat dupa ce a preluat puterea, el a marit efectivele garzii de la Kremlin la un numar fara precedent de 40.000 ofiteri de informatii, sub conducerea fostului general KGB Mihail Barsukov, care-i dadea socoteala numai lui Eltin personal. Apoi, presedintele a rebotezat garda Kremlinului in Serviciul de Securitate al Presedintiei si i-a atribuit responsabilitati politice. La ce putea fi folosit serviciul de securitate a devenit evident in foarte scurt timp. In octombrie 1993, cand a avut loc rebeliunea Parlamentului rus impotriva domnului Eltin, acesta i-a ordonat, pur si simplu, generalului Barsukov sa bombardeze cladirea Parlamentului si sa-i aresteze pe opozanti. Dupa ce generalul Barsukov a "rezolvat" criza parlamentara, Eltin l-a numit sef al fostului KGB, acum rebotezat in stil occidental - Serviciul Federal de Securitate. Apoi, pe 15 ianuarie 1996, gen. Barsukov a lansat un teribil atac impotriva rebelilor din Cecenia. Adjunctul sau in aceasta sangeroasa aventura a fost nimeni altul decat domnul Stepasin, pe atunci seful Directoratului de contrainformatii al Rusiei. Stepasin si-a petrecut cea mai mare parte a activitatii sale din KGB "rezolvand" crize similare din diverse "puncte sovietice fierbinti" precum Baku si Nagorno-Karabah, Azerbaidjan, Uzbekistan si Georgia. Impreuna, cei doi au folosit artilerie si rachete pentru a rade orasul Pervomaiskoie, unde rebelii se refugiasera. La fel procedasera cu un an inainte, cand au distrus Groznii (capitala Ceceniei) cu pretul a peste 30.000 de vieti. Eltin trebuia totusi sa creeze un partid politic, dar din momentul in care a ajuns la putere el n-a facut altceva decat sa dubleze proportia numarului ofiterilor de politie politica raportata la populatia civila. Influenta lor asupra "noii" Rusii este cel putin la fel de mare ca pe vremea vechiului imperiu sovietic. Mai rau, conceptiile lor fata de politica externa au ramas aproape neschimbate. Ei continua sa considere Statele Unite ca fiind Dusmanul si "orienteaza" politica externa in acest sens. (Aceasta nu este insa numai problema fostei Uniuni Sovietice. Eu personal sunt in continuare condamnat la moarte in Romania, tara care si-a mentinut vechea politie politica comunista, sub un alt nume). Rusia de astazi nu mai e o tara a gulagurilor si spitalelor psihiatrice pentru dizidentii cu "dereglari mentale", dar ramane o amenintare reala pentru interesele nationale ale Statelor Unite - cel mai bine vizibila in actuala criza din Kosovo, unde incercarile viclene ale rusilor de "mediere" a conflictului sunt gandite tocmai pentru a lovi Vestul. Daca liderii rusi intra acum intr-o alianta strategica cu China, atunci, impreuna, ar reprezenta un pericol permanent si clar pentru securitatea nationala a Americii. Acest scenariu apare tot mai real: China n-a facut nici un secret din ostilitatea sa fata de SUA, iar China si Rusia sunt tot mai des de aceeasi parte a baricadei atunci cand e vorba de sanctiuni impotriva Irakului si de razboiul din Kosovo. Intr-adevar, nu este nici un fel de exagerare sa afirmam ca ne aflam in fata unui nou razboi rece si a unei campanii de inarmare nucleara. Kosovo este un test pentru hotararea fortelor militare vestice Iata, deci, adevarata semnificatie a prezentelor eforturi ale NATO in Balcani. Politicienii si analistii politici care sustin ca SUA nu au interese nationale in Kosovo si pledeaza pentru un aranjament negociat nu reusesc sa vada ce a devenit conflictul: un test pentru hotararea fortelor militare vestice. Altceva decat o victorie imediata si decisiva nu ar face decat sa-i determine pe cei de la Kremlin sa actioneze impotriva noastra. Ar fi o tragedie daca, din cauza propriei noastre nehotarari, le-am da ocazia sa faca acest lucru.

Ion Mihai PACEPA Nota: Intertitlurile apartin redactiei ZIUA