Ziua Logo
  Nr. 1501 de joi, 3 iunie 1999 
 Cauta:  
  Detalii »
Actualitate
Victoria embargoului asupra bulgarilor, la Dunare
Omniprezenta agentie Mediafax, citand cotidianul "24 de ore" din Sofia, ne aduce, pe fondul tot mai intunecat al razboiului din Iugoslavia si-al tot mai deselor si dramaticelor "pagube colaterale", o veste care, cel putin noua, locuitorilor de la nord de Dunare, ne mai descreteste fruntile: contrabandistii romani au reusit sa-i scoata de pe piata sarbeasca a combustibililor pe omologii lor bulgari, trimitandu-i inapoi la gradinile de zarzavat. Pe fondul ascensiunii economice a vecinilor nostri din sud, inregistram astfel o victorie reconfortanta, evidenta si-n faptul - de care m-am convins cu ochii mei - ca vilele, constructiile care se ridica pe malul stang al Dunarii sunt mult mai frumoase, mai "europene" decat cele de pe malul drept, vizibil tributare unei arhitecturi paupere. Embargoul asta a picat la tanc, fiindca multe case din Clisura sau chiar mai de la vale ramasesera in stadiul de fundatie ori de cel mult un nivel in caramida si intreprinzatorilor nostri (mult mai inteligenti decat ai lor) le ploua in dormitoare. Nu-i bine sa te bucuri de necazul altuia, dar vad ca si la nivel politic tragedia iugoslava e contabilizata in termeni pragmatici, in sensul ca deja ne oferim disponibiliatea de a ne infige primii printre ruinele vecinilor nostri, cu ciment, cu utilaje, cu zidari, electricieni, fantanari, trupe necombatante, ma rog, cu ce-i trebuie omului cand isi reface o gospodarie distrusa din temelii. Si-n fata acestei imagini idilice a mii de romani lucrand (pe marci bune, of course) printre daramaturile sarbesti, nu-mi pot stapani ideea cam suie ca daca NATO mai bombardeaza mult, s-ar putea, din cauza impreciziei bombelor care mai cad si printre castravetii si rasadurile de patlagica ale conationalilor lui Stoicikov, sa le dam, sponsorizati de FMI, o balcanica mana de ajutor si bulgarilor.
P.S. De schimbarea - in bine - a mentalitatii cadrelor din Ministerul de Interne am mai scris. Dau acum si-un exemplu: doi politisti de la circulatie din judetul Olt (le dau si numele: plutonier major Dorel Neacsa si plutonier Virgil Turea) s-au chinuit efectiv doua ore, pe un drum la 15 km de Slatina, sa ma "depaneze" in urma unei defectiuni la masina mea. In cele din urma au reusit. Nota bene: fara sa stie ca sunt ziarist la "Ziua".
Ioan GROSAN 
A r h i v a
  SRI il protejeaza pe cel care a instrumentat dosarul asasinarii inginerului Ursu    
  Vadim i-a calomniat pe Zoe Petre si Petre Roman si in instanta    
  Fostul capitan SRI Alexa a fost condamnat la trei ani de inchisoare cu suspendare    
  Sistemul de alimentare a masinii pe baza de gaz petrolier lichefiat va intra pe piata romaneasca    
  Comisia SRI dezminte declaratiile lui Gyorgy Frunda de la APCE    
  Wesley Clark nu mai vine in Romania    
  Ghenadi Selezniov isi face publice convingerile religioase    
  Puscariile mai vor 377 de miliarde    
  Cozma va fi audiat in dosarul "Costesti"    
  1 milion de lire sterline pentru rezolvarea unui joc de puzzle    
  O garnitura de tren si 15 militari NATO au sosit ieri in Romania    
  Eliberarea generalului Florica se judeca vineri    
  Romania si Rusia analizeaza perspectiva finalizarii tratatului bilateral    
 Top afisari / comentarii 
 Fostul capitan SRI Alexa a fost condamnat la trei ani de inchisoare cu suspendare (51 afisari)
 Fuziune bahica:Efes Pilsener & Stella Artois (37 afisari)
 Mostenirea lui Ceausescu (28 afisari)
 Incepe ancheta "Dovada KGB"! (17 afisari)
 Moscova a transformat justitia Regatului Romaniei intr-un sistem de represiune de tip feudal (16 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-1999 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.03332 sec.