Ziua Logo
  Nr. 1490 de vineri, 21 mai 1999 
 Cauta:  
  Detalii »
Editorial
Furtuna in CDR
SORIN ROSCA STANESCU 
Partidul National Liberal a declansat, ieri, o veritabila criza in Conventia Democrata din Romania. Sau, ca sa fiu mai exact, PNL a marcat si a inflamat, printr-un document politic, o criza preexistenta. De identitate, de credibilitate si de competenta. Liberalii le-au pus taranistilor sub nas un document si le-au dat ultimatum. Semnale rau prevestitoare pentru Ion Diaconescu, fusesera trase inca de la inceputul saptamanii. Liberalii doresc o reforma in CDR. Dar nu orice fel de reforma. Conditia este ca CDR sa renasca, sa functioneze altfel decat cu plamani artificiali si, mai ales, ca liberalii, unificati anul trecut, sa poata imparti puterea cu taranistii. Ei nu mai accepta rolul de frate mai mic. Vor sa prezideze. Vor sa aiba drept de veto. Vor sa mearga, la egal, in alegerile din 2000.
Propunerea liberala este incendiara. Acum se explica de ce presedintele Emil Constantinescu s-a temut sa medieze conflictul acestora cu taranistii. Liberalii au renuntat, aparent cu generozitate, la pretentia de paritate pe listele electorale din 2000. Vor, in schimb, proportionalitate. Acesta este un punct al unui posibil acord. Taranistii nu au nici un motiv sa le refuze liberalilor un numar de mandate, proportional cu procentele rezultate din sondajele de opinie. Ramane insa de vazut cum va evolua scorul pana la alegeri. Poate ca, optimisti, liberalii nu mai doresc paritate, intrucat cred ca in 2000 vor avea mai multe voturi decat taranistii.
Proiectul de protocol liberal arunca la cosul de gunoi speranta votului uninominal sau mixt. Echipa lui Quintus si Stoica intentioneaza sa intre in viitorul Parlament la gramada. Ramane de vazut cat de consecvente vor fi vocile din PNTCD care militeaza pentru insanatosirea clasei politice pe calea votarii persoanelor si nu a listelor.
Sa consideram ca, asupra acestor doua puncte, proportionalitate si vot uninominal, PNL si PNTCD pot sa cada la pace. Dar, prin protocol, liberalii lanseaza si cateva teribile sfidari: eliminarea formatiunilor civice, dreptul de veto, existenta a doi copresedinti care nu sunt neaparat si presedintii partidelor, alegeri locale pe liste separate.
In primul rind, PNL solicita aruncarea peste bord a formatiunilor civice. Detinutii politici si liderii Aliantei Civice vor sari ca arsi. Vor iesi la razboi. Aceasta nu este o supozitie ci o certitudine. Ramane de vazut cum vor reactiona taranistii. Exista un precedent negativ in acest sens. Organizatiile civice au mai fost mar de discordie in CDR si au rezistat. Au parasit corabia cei care solicitau exmatricularea formatiunilor civice: PSDR al lui Sergiu Cunescu, PL'93 al lui Dinu Patriciu si PAC al lui Nicolae Manolescu. Inainte de alegerile din 1996, plecarea acestor partide din CDR nu i-a adus aliantei nici un fel de prejudiciu electoral. Dimpotriva. CDR si-a refacut componenta liberala prin acceptarea, fara rezerve, a formatiunii Quintus - Catarama si a castigat alegerile atat in plan local cat si la legislative, in timp ce disidentii au capotat. Astazi, PNL, unificat dar fara Catarama, incearca aceeasi manevra. Daca formatiunile civice vor iesi din nou invingatoare, si daca liberalii vor fi consecventi cu propriul ultimatum si vor repeta figura din 1995, atunci, taranistii vor avea de ales. Ori constata ca CDR nu mai are substanta si o dizolva, mergand singuri in alegeri ori reediteaza, la randul lor, manevra din 1995, deschizand larg usile Conventiei pentru Dreapta Nationala. Cu conditia ca Vosganian sa accepte sa paraseasca excelenta pozitie strategica pe care i-o confera spatiul opozitiei de dreapta, ocupat in exclusivitate de formatiunea sa. S-a schimbat ceva intre timp?
S-au produs mutatii de natura sa proiecteze o alta solutie de depasire a crizei CDR decat cea din 1995? Evident, da. Daca nucleul dur electoral al taranistilor si liberalilor a ramas relativ constant, rezerva care le-a permis sa castige alegerile a secat. Rezerva era constituita din masa tacuta a cetatenilor care au mers pe mana Aliantei Civice. Alianta Civica a fost, in 1996, o forta reala care a reusit sa aduca in tabara partidelor democrate milioane de voturi. Astazi nu mai exista decat umbra Aliantei Civice care a fost. Organizatia e muribunda. S-a redus la doua, trei persoane. Si-a pierdut credibilitatea. Se mai tine prin suspine si comunicate.
Chiar daca au facut un calcul prost, chiar daca nu au fost pragmatici, chiar daca au pierdut pentru moment, contestatarii formatiunilor civice au avut dreptate. Alianta Civica, detinutii politici, respectiv AFDPR, alte formatiuni de acest fel nu trebuiau sa se implice in lupta pentru putere. Nu aveau ce sa caute nici la alegeri, nici la guvernare. Trebuiau sa ramana ceea ce au promis sa fie: o speranta si un caine de paza al societatii. Un cenzor al puterii si al clasei politice. Alianta Civica a stat si in caruta si in teleguta si, din acest motiv, este condamnata la moarte.
Lipsa de credibilitate a formatiunilor civice poate cantari greu in decizia pe care urmeaza sa o ia PNTCD. De aceasta data, nu este exclusa posibilitatea ca taranistii sa se lepede de Alianta Civica. Poate ca, acest element a si fost luat in calcul de liberali.
O alta solicitare care va starni, cu certitudine, scandal este pretentia PNL de a participa, printr-un copresedinte, la conducerea nemijlocita a Conventiei. Ce va face Ion Diaconescu? Va lasa carma din mana? Va admite sa puna altcineva mana pe pupitrul de comanda? Sa nu uitam ca "acest altcineva" este chiar rivalul istoric al taranistilor. La acest capitol, protocolul propus de liberali forteaza nota. Ei precizeaza ca rolul de copresedinti nu este obligatoriu sa fie detinut de liderii nationali ai celor doua partide. Adica de Ion Diaconescu si de Mircea Ionescu Quintus. In viziunea PNL se face loc pentru esalonul doi. Daca PNTCD accepta, va fi un salt aproape mortal: de la conducerea unica a lui Ion Diaconescu la conducerea bicefala a copresedintilor si, de fapt, la o conducere quatri cefala a aliantei. Diaconescu si Quintus, la carma partidelor si, sa zicem, Opris si Stoica la conducerea CDR. Este usor de imaginat ca o asemenea optiune poate genera o grava criza de autoritate. Ca oricand va fi chinuitor si pagubitor raspunsul la intrebarea: cine ii conduce, de fapt, pe liberali si taranisti? Dar oare ce ascunde aceasta oferta? Nu cumva eliminarea, in beneficiul lupilor mai tineri, a patriarhilor din fruntea celor doua partide?
Dar dreptul de veto? Liberalii cer dreptul de a se opune oricarei decizii CDR. Pana acum ei nu au mai beneficiat vreodata de un asemenea privilegiu. Deciziile erau luate cu majoritate. Dreptul de veto consacra egalitatea liberalilor cu taranistii. Va accepta sfidarea PNTCD?
Liberalii mai solicita o masura contestata pana acum de PNTCD. Si anume, libertatea de a participa la alegerile locale pe liste separate. Este o cale de "aratare a muschilor" care, alaturi de rezultatele sondajelor, poate aduce, pentru PNL, nu numai o proportie satisfacatoare pe listele comune la alegerile legislative, ci, chiar un procent superior celui de care vor beneficia taranistii. Ar fi fara precedent ca PNTCD sa accepte aceasta conditie. Dar nu si exclus.
Pentru a indulci atmosfera in care se va lua decizia si cupa pe care taranistii sunt siliti sa o bea, liberalii lanseaza, prin protocol, o oferta extrem de importanta pentru soarta CDR: crearea unui mecanism de conducere si de lucru care sa oblige Conventia sa functioneze cu adevarat. Sa lucreze lunar. In fine, este indeplinita si o importanta conditie morala. Fiecare viitor demnitar CDR, inclusiv deputatii si senatorii, vor face, anterior lansarii lor pe orbita, declaratie de avere, angajament politic si moral si vor semna o demisie in alb.
Se pune intrebarea: protocolul propus de PNL reprezinta un act de razboi, un prim pas catre un divort definitiv cu taranistii sau, dimpotriva, o solutie constructiva pentru revigorarea CDR? Raspunsul corect ne va sugera si solutia pentru care vor opta taranistii. Vor accepta sau nu protocolul? Pana cand se va lua o decizie este furtuna in CDR.
A r h i v a
  Cine se teme de Victor Babiuc?    1999-05-20
  Ochii pe Guvern!    1999-05-14
  Asumarea raspunderii va trece ca trenul prin gara. Dar va costa    1999-05-12
  Tony Blair demasca oportunismul PDSR    1999-05-05
  Haita iese la atac    1999-05-04
 Top afisari / comentarii 
 CSAT pregateste numiri pe functii de generali in SRI, SIE, SPP, MI si MApN (59 afisari)
 ZIUA va prezinta probele pentru admiterea in facultati (28 afisari)
 Dennis - pericol public (24 afisari)
 Un sofer al Giurgiu Nav plecat cu ajutoare spre marinarii sechestrati la Prahovo era sa fie linsat de sarbi (23 afisari)
 Un avocat aradean este cercetat pentru trafic de influenta (22 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-1999 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.95963 sec.