Ziua Logo
  Nr. 1479 de duminica, 9 mai 1999 
 Cauta:  
  Detalii »
Dezvaluiri
Sanctitatea Sa a urat Romaniei sa obtina "sprijinul politic si financiar al Uniunii Europene"
-- Fragmente din discursul Papei la sosirea pe Aeroportul Baneasa
Domnule Presedinte, Distinsi Reprezentanti ai Guvernului, Preafericite Parinte Patriarh Teoctist, Venerati Frati intru Episcopat, Prea iubiti Frati si Surori!
Cu mare bucurie sosesc astazi in Romania, natiune mult draga mie si pe care de multa vreme doream sa o vizitez. Cu profunda emotie am sarutat pamantul, recunoscator inainte de toate lui Dumnezeu Cel Atotputernic care in prevazatoarea sa bunavointa mi-a harazit sa vad realizat acest gand. (...) Este prima data cand Providenta divina imi ofera posibilitatea sa dedic o calatorie apostolica unei natiuni in majoritate ortodoxa si, desigur, acest lucru nu s-ar fi putut realiza fara condescendenta si disponibilitatea fraterna din partea Sfantului Sinod al venerabilei Biserici Ortodoxe Romane si fara consimtamantul dumneavoastra, Parinte Patriarh, cu care voi avea maine si duminica speciale si asteptate intalniri. Nu pot in acest moment istoric sa nu amintesc vizita pe care dumneavoastra mi-ati facut-o in 1989 la Vatican, manifestand dorinta ferma de a stabili in mod liber raporturile ecleziale de prietenie care pareau folositoare pentru poporul lui Dumnezeu. Am incredere ca vizita mea va contribui la cicatrizarea ranilor produse in relatiile dintre bisericile noastre in timpul celor 50 de ani care s-au scurs si va deschide un anotimp de colaborare reciproca plina de incredere. (...) Iata-ma in sfarsit intre voi, pelerin de credinta si speranta. Pe voi toti, prea iubiti frati si surori catolici din fiecare comunitate si dieceza, preoti, calugari si laici, va cuprind intr-o imbratisare plina de afectiune si emotie, in timp ce va salut cu cuvintele Apostolului Paul: "Har voua si pace de la Dumnezeu tatal nostru si de la Domnul nostru Isus Cristos." Vizita mea de acum vrea sa confirme legatura intre Romania si Sfantul Scaun, care a avut mare importanta pentru istoria crestinismului in regiune. (...) Prea iubiti Frati si Surori din Romania! Patria voastra a cunoscut in acest secol care se apropie de sfarsit, ororile unor dure sisteme totalitare, impartasind in suferinta soarta a numeroase tari din Europa. Regimul comunist a suprimat Biserica de rit bizantin-romana unita cu Roma si a persecutat episcopi si preoti, calugari, calugarite si laici, dintre care nu putini au platit cu sangele fidelitatea lor fata de Cristos. Unii au supravietuit torturilor si sunt inca printre noi. Gandul meu patruns de emotie se indreapta acum spre merituosul si prea scumpul cardinal Alexandru Todea, Arhiepiscop emerit de Fagaras si Alba Iulia, care a petrecut 16 ani in inchisoare si 27 de ani in domiciliu obligatoriu. Aducandu-i omagiu lui, care, in suferinta acceptata cu crestineasca rabdare din mainile lui Dumnezeu, isi continua slujirea de fidelitate fata de Biserica, as dori sa aduc un cuvenit tribut de recunostinta si celor care, facand parte din Biserica Ortodoxa Romana si din celelalte biserici si Comunitati religioase, au indurat persecutii similare si grave limitari. Moartea i-a unit pe acesti frati ai nostri de credinta in marturia eroica a martiriului: ei ne lasa o lectie de neuitat de iubire fata de Cristos si Biserica sa.
Slava Domnului, dupa iarna cumplita a dominatiei totalitare, a inceput primavara sperantei. Odata cu evenimentele din 1989 si Romania a inceput un proces de restaurare a statului de drept in respectul libertatilor, intre care cea religioasa. Este vorba, desigur, de un proces nu lipsit de obstacole, care trebuie continuat zi de zi, salvagardand legalitatea si consolidand institutiile demo-cratice. Urez ca, in acest efort de reinnoire sociala, natiunea voastra sa nu fie lipsita de sprijinul politic si financiar al Uniunii Europene, din care Romania face parte prin istorie si cultura. Pentru a vindeca ranile unui trecut crud si dureros este nevoie de rabdare si chibzuinta, de spirit intreprinzator si onestitate. Aceasta indatorire, grea dar inaltatoare, le revine tuturor; este o provocare mai presus de toate pentru voi, dragi tineri, care sunteti viitorul acestui generos popor. Nu va fie teama sa va asumati cu curaj responsabilitatile si sa priviti spre viitor cu incredere. Din partea sa, Biserica Catolica este gata sa-si ofere contributia, straduindu-se prin orice mijloc posibil la formarea unor cetateni atenti la adevaratele exigente ale binelui comun.
Romanie, tara-punte intre Orient si Occident, punct de rascruce intre Europa Centrala si cea Orientala, Romanie, pe care traditia o numeste cu frumosul titlu de "Gradina Maicii Domnului", vin la tine in numele lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu si al Prea Sfintei Fecioare Maria. In pragul unui nou mileniu, intemeiaza-ti viitorul mai departe pe stanca tare a Evangheliei. Cu ajutorul lui Cristos vei fi protagonista unei noi perioade de entuziasm si curaj. Vei fi natiune prospera, pamant roditor de bine, popor solidar si facator de pace. Dumnezeu sa te ocroteasca si sa te binecuvanteze mereu!
A r h i v a
  Papa l-a tinut de mana pe Emil Constantinescu    
  De pe soclul lui Lenin tinerii au strigat "Vivat Papa!"    
  Credinciosii romani au primit binecuvantarile Papei si Patriarhului    
  Un SPP-ist deghizat in preot ortodox dadea ultimele indicatii subalternilor    
  Radu Vasile nu a venit la aeroport pentru ca, in cazul unui atac terorist, conducerea Romaniei ar fi fost "decapitata"    
  Vizita Papei a produs un pelerinaj in masa    
  Bucurestenii au furat deja 60 de steaguri cu insemnele Vaticanului    
  Mocheta pe care a calcat Papa costa 114 milioane    
  Papa Ioan Paul al II-lea s-a intalnit la Cotroceni cu Emil Constantinescu    
  Papa va zbura la intoarcere cu un Boeing pilotat de directorul TAROM    
  Suveranul Pontif a mai strapuns o Cortina de Fier    
  Presedintele Constantinescu i-a multumit Papei    
  Urmasul Apostolului Andrei l-a intampinat pe urmasul Apostolului Petru    
  La Catedrala Patriarhala, IPF Teoctist a cerut sprijinul Papei pentru incetarea razboiului din Iugoslavia    
  Papa a multumit romanilor pentru primirea de la Patriarhie    
  Cernomirdin pleaca la Belgrad cu pacea G8 in buzunar    
  Alte 176 de avioane vor fi trimise spre Iugoslavia    
  Suveranul Pontif cere o pace durabila pentru "martirizatii Balcani"    
  Aliatii au lovit un spital si o piata din Nis    
  NATO a lovit flota iugoslava in Muntenegru    
  UCK a recrutat 10.000 de combatanti    
  Soldatii eliberati duminica au plecat spre casa    
  Refugiatii albanezi au probleme cu granicerii macedoneni    
 Top afisari / comentarii 
 Realizatoarea Sanda Visan este noul director al Canalului 2 TVR (177 afisari)
 Papa l-a tinut de mana pe Emil Constantinescu (34 afisari)
 Un SPP-ist deghizat in preot ortodox dadea ultimele indicatii subalternilor (25 afisari)
 Au intrat cu papamobilul in istorie! (21 afisari)
 Gabi Popescu vrea sa plece de la Valencia (18 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-1999 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01014 sec.