Ziua Logo
  Nr. 1476 de miercuri, 5 mai 1999 
 Cauta:  
  Detalii »
Sport
Subcomisia de Disciplina a dictat ieri 16 etape de suspendare
Campionat terminat pentru Adrian Stoica
-- Autosesizandu-se, comisia l-a "sensibilizat" si pe Laszlo Sajtos cu doua etape
Ieri a avut loc sedinta Subcomisiei de Disciplina din cadrul Biroului de Coordonare a Activitatii de Arbitraj. Pe ordinea de zi era trecuta judecarea a trei arbitri (Val. Ionita, I. Biro si Ad. Stoica), care fusesera adusi in fata comisiei in urma notelor primite in rapoartele de observare (n.r. - un arbitru este chemat la comisie daca primeste de la 6,5 in jos). Si, cu toate ca s-au vazut cazuri de arbitri nepedepsiti dupa o asemenea "convocare", conform celor spuse de Stoica, "n-ai cum sa scapi cand ajungi aici!"
Subcomisia (in componenta M. Nesu, Ad. Porumboiu si I. Bonini) i-a suspendat pe cei trei dupa cum urmeaza: Ad. Stoica - opt etape (motivatia "juriului": "aplicarea eronata a legilor jocului, care a avut drept consecinta influentarea rezultatului final", la partida Olimpia Satu Mare - Astra Ploiesti); I. Biro - patru etape ("lipsa de curaj si fermitate in luarea masurilor regulamentare privitoare la actele nesportive", la partida Steaua - FCM Bacau); Val. Ionita - doua etape ("in prima repriza a intalnirii FCM Bacau - Petrolul Ploiesti a aplicat neuniform regulamentul de joc, cu tendinta de a favoriza echipa gazda"). In plus, dupa ce a urmarit o inregistrare la "Antena 1", Subcomisia de Disciplina s-a autosesizat in cazul lui Laszlo Sajtos, cel care a condus partida CSM Resita - Otelul Galati. "A fost un fault violent al lui Pogacean, care a trantit la pamant un adversar, dupa care l-a si calcat", ne-a spus presedintele subcomisiei, Mircea Nesu. Urmarea? Sibianul va sta si el doua etape.
In ceea ce priveste pedeapsa acordata lui Adi Stoica, Mircea Nesu a mai specificat faptul ca arbitrul bucurestean are si un comportament nepotrivit cu observatorii, cautand mereu sa-si justifice deciziile. "Si azi (n.r. - ieri) a venit cu o caseta, incercand sa ne convinga ca a avut dreptate", a spus doctorul din Oradea. Ion Bonini a adaugat ca pentru o atitudine asemanatoare ("eu vad cel mai bine, de aici din teren") arbitrul ungur Sandor Puhl a fost suspendat sase luni de FIFA.
Mihai BERTIANU 
A r h i v a
  Fortaretele de langa noi    
  Ghita Muresan a plecat la Nets pentru doua meciuri    
  Deocamdata, ritmica ramane sub tutela FR Gimnastica    
  COR risca sa ramana fara sediu!    
  Copos a fost ieri la Mircea Sandu    
  Handbalul s-a imbolnavit de insuficienta financiara    
  Curatenia de primavara    
  Dragomir si Morariu pot fi adversare in turul doi, la Roma    
  Disputa juvenila in bazin    
  FCM Bacau bate timid la portile Europei    
  Reintra Sabau, Stanciu asteapta meciul cu Dinamo    
  Haita lui Dinu vrea razbunare    
  Totul sau nimic    
  Cornel Dinu neaga vreun aranjament    
 Top afisari / comentarii 
 Cornel Dinu neaga vreun aranjament (150 afisari)
 Papa va parcurge trasee "uscate" (48 afisari)
 Taximetristii de la Hilton le-au dat ofiterilor BAOLP care il pazeau pe Blair chei de 12 si 9 sa-si repare masina (43 afisari)
 MI si Parchetul bat pasul pe loc in cazul spionului Ion Corcotoi (26 afisari)
 IPJ Maramures i-a ridicat permisul de arma lui Bereczki (25 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-1999 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01586 sec.