Ziua Logo
  Nr. 1464 de marti, 20 aprilie 1999 
 Cauta:  
  Detalii »
Editorial
Ce presedinte ne trebuie? (II)
DAN PAVEL 
Toti contracandidatii seriosi ai lui Emil Constantinescu din acest moment sunt de stanga sau o combinatie de extrema stanga cu extrema dreapta. Ma refer la contracandidatii care trec de pragul electoral simbolic de 5%. Ca si in alegerile generale anterioare, nici unul dintre potentialii partipanti la cursa viitoare nu va intruni peste 50% din voturi din primul tur. In mod sigur, va fi vorba in turul al doilea despre o confruntare dintre actualul presedinte si unul dintre actualii contracandidati din constiinta publica. Spun asta deoarece unii dintre contracandidatii de acum s-ar putea sa nu mai fie pe lista si vor aparea altii, fara ca afirmatiile de mai sus sa se schimbe in mod esential. Faptul ca majoritatea contracandidatilor de acum au o legatura sau alta cu valorile stingii - democratice, populiste sau national-socialiste - este inca un indicator al insuccesului reformei capitaliste din Romania. Constantinescu este in mod corect identificat de catre opinia publica drept motorul acestei reforme, dar si ca principalul responsabil de esecul acesteia. Presedintele ar fi putut desemna un premier si prin aceasta un guvern care sa fi impins departe Romania, in ritm rapid si cu rezultate palpabile pana acum. Fara a fi profitat de avantajele prosperitatii capitaliste si de beneficiile statului de drept democratic liberal, romanii vor deja compensatii sau chiar o reintoarcere partiala la ceva din trecut, care nu este comunismul, ci un anume sentiment al sigurantei. Pana acum nu s-a gasit politician sa le explice ca - in afara de siguranta politica - in capitalism nimeni nu le poate garanta siguranta zilei de maine, ca trebuie sa lupte fiecare pentru ea, sa o obtina personal. Doar categoriile care nu pot intra in aceasta competitie dura pentru supravietuire (pensionarii, copiii, adolescentii, handicapatii) vor avea protectie din partea statului. Or, optiunea inca masiva pentru stanga si protectia sociala exprima o combinatie de mentalitate de pensionar si handicapat, pentru ca este un handicap psihologic sa nu poti concura pe piata libera, sa nu iti schimbi rapid meseria daca vezi ca profesiunea pe care o ai nu mai are cautare.
Am sa incep prin a evalua sansele senatorului Corneliu Vadim Tudor, pentru simplul motiv ca ele nu prea mai exista. Ridicarea imunitatii lui Vadim este drumul sigur catre o condamnare penala, daca nu cumva vreun oficial va avea inspiratia sa ceara o expertiza psihiatrica. Tribunul nu poate trece de o expertiza obiectiva, profesionista. Ea il poate scapa de inchisoare, dar il va elimina din viata politica. Probabil ca se va ocupa de gazeta de perete de la Balaceanca. Vadim este un exemplu tipic de om care si-a sapat singur groapa. Aflat intr-o ascensiune care parea de neoprit, el a facut eroarea de a declansa scandalul Rona Hartner. Apoi, implicare fie si simbolica in ultimele mineriade au facut ca el sa intre pe panta impopularitatii.
Ion Iliescu este principalul beneficiar al procentelor pierdute de Vadim. Despre fostul presedinte stim totul, doar ca justitia si opinia publica urmeaza sa se pronunte cand vom afla adevarul despre decembrie 1989 si despre mineriadele din 1990 si 1991. Pentru ca a permis alternanta democratica la putere, in 1996, Iliescu merita sa fie amnistiat de actualul presedinte. Nu exista om politic care sa fi facut mai mult rau tarii sale, natiunii sale decat fostul presedinte Iliescu. Daca el se va reintoarce la putere, inseamna ca actualii guvernanti nu au invatat nimic din avertismentul actualelor sondaje de opinie. Mai inseamna si ca nu vor fi reusit sa faca mare lucru pana la alegeri, ceea ce ar fi tragic mai ales pentru Romania. In cazul acela, ei nu vor mai merita sa ramana la putere. Dar Iliescu este o nonoptiune. El nu poate avea nici o semnificatie legata de viitor, de reforma, prosperitate, democratie. Daca va castiga alegerile, eu voi depune cerere de emigrare a doua zi.
Petre Roman nu va putea obtine niciodata mai multe procente decat cele din primul tur al alegerilor din noiembrie 1996. S-ar putea insa sa fie suficiente pentru a intra in al doilea tur de scrutin. Daca Iliescu il va recomanda propriului electorat, el poate sa ajunga presedinte. Ceea ce este greu de crezut ca se va intampla vreodata, din sute de motive personale, dintre care ultimul este ca Roman a recomandat propriului electorat sa-l voteze pe candidatul CDR in noiembrie 1996. Roman a fost cel mai bun prim ministru pe care l-a avut Romania din decembrie 1989 incoace si pentru simplul motiv ca a fost dat jos printr-o lovitura de stat, in timpul celei de-a patra mineriade, cea din septembrie 1991, fiind tocmai pe cale de a realiza lucruri importante, care ar fi impins acum Romania aproape de Polonia si Ungaria. Nu l-a lasat insa Iliescu sa termine ceea ce incepuse. Limitele de crestere a popularitatii lui Roman sunt date de politicianismul sau si al propriului partid, care a insemnat mai mult tinerea pe loc a coalitiei decit un efort comun de rezolvare a problemelor tarii. Este posibil ca in campania electorala, cand taranistii si pedistii vor incepe sa scoata la iveala tot ce stiu unii despre ceilalti, sa castige altcineva din infruntarea lor. Desigur, dintr-o asemenea infruntare, Roman poate sa piarda mult. Tot atat de adevarat este ca acest om politic mai are un cuvant greu de spus in Romania. Exista totusi posibilitatea ca un scandal politic, - de tipul clarificarii a ceea ce s-a intamplat in timpul mineriadei din iunie 1990 sau un "caz Olaru", - sa fie si sfarsitul unei cariere. Doar o sinceritate deplina ar putea sa previna o asemenea catastrofa personala.
L-am lasat special la urma pe Teodor Melescanu, care este dintre toti figura politica cea mai putin erodata. Diplomat, jovial, sincer, necompromis, Melescanu pare sa aiba asigurata ascensiunea. Doar naivii pot insa crede ca el va supravietui scandalurilor care vor urma, acum cand adversarii politici incep sa il bage in seama. Colegii ziaristi vorbesc deja despre deschiderea anumitor dosare, legate sau nu de legea lui Ticu Dumitrescu, despre faptul ca o serie de diplomati au inceput sa povesteasca cate ceva despre fostul ministru de externe, despre faptul ca se lucreaza la o serie de dezvaluiri privind pilonii financiari ai ApR. Numai viitorul va arata cat de adevarate sunt aceste lucruri. Oricum, numai punerea lor in circulatie ar fi suficienta pentru a pune sub semnul intrebarii sansele reale ale unui candidat pe care nimeni nu a inceput sa il atace. Iar daca macar unele sunt adevarate, atunci cu greu se poate crede ca Melescanu ar putea sa se gandeasca serios la candidatura. Exista insa si posibilitatea ca toate acestea sa fie simple zvonuri sau lucruri care nu pot fi dovedite. Melescanu ar trebui atunci sa se gandeasca serios la oferta, pentru ca pana acum nu a propus nimic substantial opiniei publice. Limitele de crestere ale popularitatii sale sunt si de ordin structural: singura alternativa serioasa pentru Romania este reforma capitalista, pe care numai populistii sau demagogii pot pretinde ca o poate infaptui stanga.
Prin urmare, deocamdata Emil Constantinescu are doi adversari cu numele si doi contracandidati seriosi. S-ar putea sa mai apara si altii. Dar daca este vorba despre politicieni, ei nu pot fi decat veleitari sau oameni fara sanse reale, fie ca se numesc Ciorbea, Ratiu sau Catarama. Daca se va fabrica vreun candidat surpriza, atunci el ar trebui sa scoata capul de pe acum, pentru ca ar avea de luptat cu toti cei mentionati. Este cert ca presedintele actual este intr-o schimbare de tactica. Daca ne gandim ca majoritatea celor din jurul sau sunt specialisti in campanie electorala, el are cele mai multe sanse sa fie reales. Dar electoratul nostru are tendinta de a asocia esecurile de pe toate planurile cu figura din varful ierarhiei. Pe langa o imagine, presedintele trebuie sa mai arate ceva, nu neaparat ceea ce a facut el personal, ci mai ales ceea ce au facut cei din randul carora a provenit sau cei pe care i-a promovat. Ceea ce inseamna ca va fi obligat sa ii ajute pe cei care nu s-au ajutat singuri. In calea realegerii lui Emil Constantinescu nu poate sta cu adevarat decat Emil Constantinescu. Oricit de seriosi ar fi contracandidatii, nici unul nu este in pozitia de a face mai mult, de a arata mai mult electoratului. Or, spre deosebire de predecesorul sau, actualul presedinte a facut cu mult mai multe lucruri bune decit rele. Are nevoie de inca un mandat pentru a termina ceea ce a inceput si pentru a face si lucruri noi. Vrem sa stim care sunt acelea. Realist vorbind, chiar daca Emil Constantinescu nu este presedintele ideal, chiar daca nu este cel care ne trebuie tuturor, altul mai bun nu avem. A fost mai greu sa fie ales prima data, impotriva celui care parea ca vrea sa fie presedinte pe viata. Va fi reales, dupa o confruntare grea. Asa si trebuie sa fie o confruntare, pentru ca nimeni sa nu aiba impresia ca postul sau este o sinecura. Un contracandidat cu simtul realitatii ar trebui sa se gandeasca mai degraba la alegerile din 2004.
A r h i v a
  Ce presedinte ne trebuie? (I)    1999-04-19
  Razboiul din Serbia si starea natiunii    1999-04-05
  Soarta lumii depinde de Kosovo    1999-03-29
  Trecerea prapastiei    1999-03-22
  Mineriada stangii    1999-03-15
 Top afisari / comentarii 
 Alexandru Dedu a castigat Cupa Campionilor Europeni (190 afisari)
 Gigi Kent se bate sa recupereze Hotelul Cota 1400 (119 afisari)
 CLUBURILE ISI CER BANU' (49 afisari)
 Generalul Traian Ciceo spune ca Alexa a incalcat, totusi, normele SRI (34 afisari)
 Razboiul contrabandei de la Vama Negru Voda (30 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-1999 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 1.11451 sec.