Ziua Logo
  Nr. 1461 de vineri, 16 aprilie 1999 
 Cauta:  
  Detalii »
Sport
Cine este interesat sa desfiinteze o disciplina olimpica?
Ramane cum am stabilit: gimnastica ritmica, rasa!
-- Si pentru ca show-ul sa fie complet, faulturile vin si din interior
A trecut un an batut pe muchie de cand am consemnat initierea procesului de eliminare a gimnasticii ritmice din "concertul" disciplinelor olimpice agreate la noi. Un mecanism care a presupus si rotitele aferente. Pe de o parte federatia mama, dar ca sa respectam datele problemei, s-o numim tata, cea de Gimnastica, pe de alta, fragila ramura, ruda mai saraca de la tara. Mai exact, fosta Federatie Romana de Gimnastica Ritmica, desfiintata cam pe sest, solutie dictata si de eternele lupte intrinseci purtate cu stoicism de "frumoasele" reprezentante ale acestui sport eminamente feminin, integrate la FRG. Si pentru ca nu mai este cazul sa ne ascundem in spatele unor cuvinte mestesugite, sa spunem lucrurilor pe nume! Asadar, in "fruntea" ritmicii salasuieste de-un timp incoace o "echipa" macinata de complexe, dar si de teama ca ar putea pierde scaunasele de pescar. Pescuind prin apele tulburi ale faimoasei gimnastici "traditionale", purtatoarele de mingi si cercuri s-au trezit in mijlocul unor jocuri prea complicate pentru ele. Vezi bine, cei tari si-au facut numarul, asa ajungand pe listele Comitetului Olimpic Roman componentii echipei masculine. Cu toate ca presupusa calificare la Sidney este greu de dus la bun sfarsit. Pentru asta, a fost faultata ritmica! Si nu in ansamblu, ci la ansambluri. Pentru ca despre rezultatele fetelor de la individual este ridicol sa mai vorbim! La ultimul Grand Prix, de la finele saptamanii trecute, de la Thiais (Franta), singura noastra speranta pentru un viitor insa prea indeparatat, Gina Patrascu, s-a clasat pe un umilitor loc 24. Din 26 de concurente, ultima din ierarhie, o frantuzoaica, fiind de fapt o gimnasta de club. Si nu de nationala. Cu sacrificii multiple, aducand mai tot timpul bani de acasa, in afara exceptionalelor aptitudini profesionale, antrenoarea de la ansambluri, Mihaela Tarnovean Manos, a reusit la aceeasi competitie o situare pe locul sase. Care ii da pe deplin dreptul sa tinteasca un "pasaport" australian.
Reactia celor de acasa a fost stupefianta pentru cei care se afla in postura de admiratori ai disciplinei cu pricina. Dar nu si pentru cei care cunosc indeaproape fenomenul! Raspunsul FRG la aceste rezultate, cu numai o luna inainte de Europene, a fost acelasi: n-avem bani, cu ce va dam trebuie sa va descurcati! Nici usturoi n-am mancat, nici gura nu-mi miroase! In plus, un mobilizator indemn la mutenie: daca mai faceti taraboi, tot voi veti suferi! Consideram ca a sosit momentul ca mai-marii din MTS sa puna degetul pe rana! Sa ia niste decizii in ceasul al doispezecelea pentru a nu risipi si putinul pe care il mai avem. Nu neaparat in materie de bani, ci in cel al profesionalismului!
Cristina VLADU 
A r h i v a
  Mitica vrea TV, Sicoe vrea banii    
  Mihai Leu concureaza cu Puma in CN de raliuri    
  Iordache a salvat onoarea Craiovei    
  Michael Scumacher valoreaza cat cinci Ronaldo    
  TVR n-a avut nici timp nici bani pentru meciul Dinamo - Steaua    
  Otelul ramane cu punctele de la Cluj    
  APFR-ul cheama Liga la masa negocierilor    
  Laurii au ramas la Arad    
  Raluca Sandu nu va juca, deocamdata, in Cupa Federatiei    
  Un meci recomandat cardiacilor    
  Marius Popescu a spionat Bacaul in Giulesti    
  GROAPA BLATURILOR    
  "Procesul semifinalelor" la Crowne Plaza    
  Halagian acuza violenta jucatorilor Rapidului    
  Sotia lui Narcis Raducan a fost externata din spital    
 Top afisari / comentarii 
 Casa soacrei colonelului a fost perchezitionata fara mandat (152 afisari)
 Marius Popescu a spionat Bacaul in Giulesti (38 afisari)
 Discutie telefonica inregistrata intre plutonierul Olaru si Corneliu Voica, vicepresedintele Consiliului Judetean Dambovita, membru PRM (25 afisari)
 Ramane cum am stabilit: gimnastica ritmica, rasa! (19 afisari)
 Ieri dimineata a fost cutremur in Vrancea (15 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-1999 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.02239 sec.