Ziua Logo
  Nr. 1461 de vineri, 16 aprilie 1999 
 Cauta:  
  Detalii »
Dezvaluiri
Valeriu Stoica l-a identificat pe "omul care da verdictul asupra legilor economice si ale reformei" Comunicat
-- Liberalii considera ca Virgil Magureanu este adevaratul sef al Comisiei economice din Senat
Liberalii nu s-au impacat cu pierderea presedintiei Comisiei economice din Senat, odata cu plecarea lui Viorel Catarama din PNL. Incercarile repetate ale liderilor liberali de a recastiga sefia comisiei si negocierile din cadrul grupurilor parlamentare au ramas fara ecou. Membrii Comisiei economice au hotarat, prin vot secret, mentinerea lui Catarama la presedintia acesteia. Prim-vicepresedintele PNL Valeriu Stoica, eternul rival al lui Catarama pe vremea cand acesta din urma era vicepresedinte al aceluiasi partid, a dat ieri citire unui comunicat adoptat de Biroul Permanent al partidului. Stoica este indignat de faptul ca PNL pierde, chiar si temporar, sefia uneia "dintre cele mai importante comisii parlamentare", a carei activitate influenteaza direct mersul reformei. Faptul ca Viorel Catarama este presedinte al PNR a determinat conducerea PNL sa considere ca, de fapt, Virgil Magureanu este cel care face jocurile in economia romaneasca.
"Partidul National Liberal isi exprima dezacordul fata de pozitia adoptata de fortele politice parlamentare care au decis mentinerea lui Viorel Catarama in functia de presedinte al Comisiei economice din Senat. Acest lucru contravine regulilor parlamentare, incalcand principiile de functionare a democratiei prin promovarea reprezentantului unui partid ce a patruns in Parlament pe cai nelegitime.
Semnificatia politica a sustinerii lui Viorel Catarama pune sub semnul intrebarii capacitatea clasei politice de a-si respecta propriile reguli si hotarari. Viorel Catarama este, in acest moment, reprezentantul unui partid cu orientare antireformista condus de Virgil Magureanu. Nu trebuie sa ne lasam inselati de aparente, nu Viorel Catarama conduce Comisia economica a Senatului, ci Virgil Magureanu, personaj al carui trecut il califica drept exponentul fortelor nedemocratice si antireformiste. Astfel, una din cele mai importante functii economice a fost cedata unui partid care nu a trecut prin alegeri si care, prin trecutul membrilor sai, a dovedit ca este antireformist.
In acest moment, cand actuala coalitie lupta pentru obtinerea unui nou acord cu FMI si pentru ducerea la bun sfarsit a reformei, omul care conduce Comisia economica a Senatului si care da verdictul asupra legilor economice si ale reformei este Virgil Magureanu. Acesta pozitie a clasei politice are semnificatia unei cedari in fata fortelor vechilor structuri, fundamental antireformiste.
PNL doreste sa atraga atentia intregii clase politice romanesti asupra pericolului indepartarii de Interesele Nationale reprezentate acum de necesitatea realizarii reformei prin respectarea regulilor democratiei si a statului de drept."
Bogdana PAUN 
A r h i v a
  Discutie telefonica inregistrata intre plutonierul Olaru si Corneliu Voica, vicepresedintele Consiliului Judetean Dambovita, membru PRM    
  Casa soacrei colonelului a fost perchezitionata fara mandat    
  SUA au respins planul de pace propus de Germania    
 Top afisari / comentarii 
 Casa soacrei colonelului a fost perchezitionata fara mandat (152 afisari)
 Marius Popescu a spionat Bacaul in Giulesti (38 afisari)
 Discutie telefonica inregistrata intre plutonierul Olaru si Corneliu Voica, vicepresedintele Consiliului Judetean Dambovita, membru PRM (25 afisari)
 Ramane cum am stabilit: gimnastica ritmica, rasa! (19 afisari)
 Ieri dimineata a fost cutremur in Vrancea (15 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-1999 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00827 sec.