Ziua Logo
  Nr. 1436 de vineri, 12 martie 1999 
 Cauta:  
  Detalii »
Dezvaluiri
TMTB l-a scapat de puscarie pe fostul sef al Directiei de Informatii Militare Viata unui om valoreaza 22 de milioane lei
Colonelul Cristian Bernevig a primit trei ani cu suspendare pentru cinci oameni ucisi
-- Judecatorii Tribunalului Militar Teritorial Bucuresti i-au acordat circumstante atenuante colonelului Bernevig * El are de achitat despagubiri morale si materiale insumand 110 milioane de lei
Protagonist al unui teribil accident rutier, soldat cu decesul a cinci persoane, colonelul Cristian Bernevig, judecat sub acuzatia de ucidere din culpa, a fost condamnat la trei ani de inchisoare cu suspendarea executarii pedepsei. Prin sentinta pronuntata, judecatorii din cadrul Tribunalului Militar Teritorial Bucuresti i-au facut un cadou lui Bernevig, tinand cont ca dispozitiile Codului penal stipuleaza clar ca "la maximul pedepsei de 5 ani", prevazut in cazul infractiunii de ucidere in culpa, exista posibilitatea ca "pentru moartea a doua sau mai multe persoane pedeapsa sa fie sporita cu 3 ani". Instanta a dictat insa o pedeapsa blanda, de numai trei ani, "incadrandu-se" astfel la limita prevederii care reglementeaza suspendarea conditionata, aplicata in cazul "Bernevig". Conform prevederilor legale, "se poate dispune suspendarea executarii pedepsei, daca pedeapsa aplicata este inchisoarea de cel mult 3 ani sau amenda".
In ciuda faptului ca instanta militara si-a fabricat un fragil alibi - comportamentul colonelului pe parcursul urmaririi penale si al cercetarii judecatoresti, care s-ar fi prezentat "ireprosabil" - nu trebuie omis ca din cauza inculpatului s-au amanat in serie sedintele de judecata. Deseori, Bernevig, in tentativa de a tergiversa procesul, a invocat motive medicale ca sa nu se infatiseze instantei. Astfel, prin acordarea de "circumstante atenuante" inculpatului, ceea ce nu se recomanda, judecatorii nu si-au justificat, nici macar moral, sentinta. Insa, departe de aceste aspecte, nu poate fi ignorat ca disparitia prematura a celor patru membri ai familiei Ionescu si a lui Tudor Barzoi, soferul de serviciu al lui Bernevig, a presarat durere in sufletul rudelor lor, iar acest lucru nu poate fi reparat decat prin drastica condamnare a celui vinovat. Speranta rudelor victimelor atarna, acum, de faptul ca sentinta poate fi contestata de catre procurorii militari, prin apel, existand posibilitatea ca dosarul "Bernevig" sa poposeasca si pe masa judecatorilor din cadrul Curtii Militare de Apel, ce vor reexamina dosarul in speta.
Pe de alta parte, prin sentinta instantei militare, Bernevig, fost sef al Directiei de Informatii Militare, va fi obligat sa achite familiilor victimelor Ionescu, Fecioru si Barzoi, suma de 110.000.000 de lei, in solidar cu Ministerul Apararii Nationale, cu titlu de despagubiri morale si materiale. De altfel, se specifica prin sentinta ca Bernevig a si "virat" aproximativ 50 de milioane de lei catre familiile Fecioru si Ionescu, precum si 10 milioane de lei catre familia lui Tudor Barzoi. Conform actului principal de sesizare a instantei, Cristian Bernevig se deplasa intr-o "misiune ordonata", pe 25 decembrie 1997, la bordul unui autoturism, marca "Volkswagen". Pe bancheta din spate a autoturismului se aflau sotia si fiul colonelului, iar pe "scaunul mortului" se afla soferul de serviciu al colonelului. In zona comunei prahovene Barcanesti, Bernevig a acrosat frontal un "Cielo". Ca urmare a impactului autovehiculelor, soferul lui Bernevig, precum si cei patru membri ai familiei Ionescu, aflati la bordul autoturismului "Cielo", au decedat.
Adrian ARTENE 
 Afisari: 157  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
A r h i v a
  Mafiotii din "Tigareta 3"!    
  PDSR sustine in functii de conducere persoane condamnate penal pentru falsificarea alegerilor locale    
  "Jurnalul de Dambovita" se zbate sa desfiinteze reteaua locala de difuzare a ziarului ZIUA    
  Adjunctul Politiei Municipale din Ramnicu Sarat a pus mana pe majoritatea spatiilor comerciale din oras    
  Mitropolitul Olteniei spune ca nu are legatura cu "Afacerea Protoieriei Tg-Jiu"    
  Legatura dintre magistratul Mihai Popov si Gheorghe Trutulescu e veche cat lovitura de stat!    
  Miron Cozma neaga ca a coordonat mineriada din septembrie '91    
  Un capitan de politie a condus o banda care fura pe rupte feroaliaje de la SIDEX    
 Top afisari / comentarii 
 Colonelul Cristian Bernevig a primit trei ani cu suspendare pentru cinci oameni ucisi (157 afisari)
 Mafiotii din "Tigareta 3"! (33 afisari)
 Deputatul taranist Drumen a trecut la PNR (21 afisari)
 Adjunctul Politiei Municipale din Ramnicu Sarat a pus mana pe majoritatea spatiilor comerciale din oras (20 afisari)
 PDSR sustine in functii de conducere persoane condamnate penal pentru falsificarea alegerilor locale (18 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-1999 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.03767 sec.