Soferul Eugen Ilinca a declarat ca il va da in judecata pe huligan
Scapat de inchisoare, gratie Justitiei, Costi Raducanoiu, fiul fostului prefect de Dolj, a fost, sambata seara, protagonistul unui nou scandal. El l-a batut, chiar in centrul orasului, pe taximetristul Eugen Ilinca. Raducanoiu, insotit de trei prieteni, i-a cerut taximetristului sa il duca undeva de unde sa poata cumpara bere. Ilinca a fost de acord, dar a refuzat sa ia si cele cateva navete cu sticle pe care fiul fostului prefect avea de gand sa le umple. Suparat, tanarul i-a spus taximetristului ca el este Costi Raducanoiu, ca pe el nu il refuza nimeni si a incercat sa se suie cu forta in masina. Eugen Ilinca s-a impotrivit, fapt care l-a enervat si mai tare pe Raducanoiu, care a incercat sa il loveasca. Urcand in masina, taximetristul a reusit sa anunte prin statie ca are probleme cu un individ. La fata locului au mai venit cativa taximetristi, fapt care i-a determinat pe cei patru scandalagii sa se retraga intr-un bar din apropiere, proprietate a familiei Raducanoiu. Anuntata de urgenta, Politia i-a retinut pentru declaratii pe Costi si pe prietenii sai. In urma acestui incident, Costi Raducanoiu risca sa ajunga iar in fata instantei, Eugen Ilinca declarand ca il va actiona in judecata si ca nu se va lasa intimidat de nici un fel de posibila presiune facuta asupra sa.
(Loredana CHIMOIU)